Despre


Departamentul de Relații Externe se ocupă cu reprezentarea Asociației Studenților în Drept, Universitatea din București la nivel extern și are ca principal scop stabilirea și meținerea colaborărilor cu alte asociații studențești.

Prin obiectul său de activitate, acest department aduce față în față studenții Facultății de Drept, Universitatea din București cu studenții altor universități din țară, și nu numai. Încă de la înființare, departamentul de Relații Externe, prin proiectele sale cu element de extraneitate, și-a propus să creeze pârghiile unor colaborări viitoare ale Asociației Studenților în Drept, atât pe plan național, cât și internațional.

Departamente


Vezi mai mult

Autostrada de Drept

            2 ediţii în anul universitar 2016/2017

La ediția a VI-a a proiectului ,,Autostrada de Drept” au participat 25 de studenți, iar la cea de-a VII-a ediție, 31. Acest proiect presupune un schimb de experiență atât în plan academic, cât și în plan extracurricular. Ambele ediții au avut ,,sens dublu”, adică au plecat studenți din București în orașele cu care colaborăm și au venit în Bucureşti studenți din acele orașe.

Proiectul își propune consolidarea cunoștințelor juridice dobândite de studenți în cadrul anului universitar într-o manieră plăcută pentru aceștia. De asemenea, se urmărește și abordarea de noi teme juridice, exterioare programei școlare, care să constituie obiect de cercetare individuală, toate acestea fiind realizate cu ajutorul unor specialiști în domeniu, în vederea realizării obiectivelor de învățare pe care și le propune școala de vară. Pentru desfășurarea proiectului, departamentul de Relații Externe colaborează cu departamentul de Fundraising și cu departamentul de Practică Juridică.

O zi student

Departamentul Relații Externe organizează, în colaborare cu Departamentul Resurse Umane, proiectul ,,O zi student”, special creat pentru liceenii care vor sa afle ce înseamnă să fii student la Facultatea de Drept a Universităţii din Bucureşti. Acest proiect a apărut pentru a satisface curiozitatea acestora și nevoia de a alege facultatea pe care vor să o urmeze în cunoștință de cauză.