Amor societatis nostra lex.
Despre ASD
Suntem o organizaţie ce are ca scop reprezentarea tuturor studenţilor Facultăţii de Drept, Universitatea din Bucureşti şi a intereselor lor, şi, în acelaşi timp, organizarea unor proiecte destinate studenţilor, promovându-le ideile. Astfel, cele două planuri – reprezentarea şi executivul se îmbină în mod armonios într-un singur nume: Asociaţia Studenţilor în Drept.


De ce ASD?
ASD este suma a trei atribute: echipă, reprezentare, proiecte
Echipă
Asociaţia Studenţilor în Drept este o mare echipă formată din peste 446 de membri, dintre care peste 120 s-au alăturat în ultimul an universitar.
Reprezentare
ASD reprezintă interesele studenţilor prin reprezentanţi în Senatul Universităţii din Bucureşti, în Consiliul Facultăţii, dar şi în cadrul fiecărei serii.
Proiecte
Prin proiectele pe care le desfăşoară, ASD reuşeşte să le ofere studenţilor o experienţă completă atât pe latura academică, cât şi pe cea socială.
„Suntem bucuroşi şi mândri că suntem parteneri ASD. Credem că acest parteneriat este extrem de benefic pentru PeliFilip în efortul şi dorinţa noastră de a ne apropia şi de a cunoaşte mai bine studenţii la Drept. Apreciem în mod special faptul că ASD vine mereu cu idei noi şi interesante şi ne impulsionează să devenim din ce în ce mai activi în relaţia noastră cu studenţii.”
Monica Stătescu, Senior Associate Filip & Company
“Colaborarea cu Asociația Studenților în Drept este una de viitor, iar studenții implicați în proiectele organizate până acum împreună cu firma noastră s-au dovedit a fi talentați, proactivi și responsabili în respectarea acțiunilor și a termenelor asumate.”
Paul Buta, Partner Mușat&Asociații
“Suntem foarte mulțumiți de parteneriatul cu ASD, iar pe viitor avem așteptarea unei intermedieri eficiente între studenți și avocatura de business, intermediere pe care ASD a desfășurat-o foarte bine până în prezent.”
Ana Lupșor, HR Manager Schoenherr&Asociații
“ASD a sprijinit în mod activ inițiativele conducerii facultății, dovedind nu numai maturitatea cu care ne-a obișnuit, ci și un atașament instituțional exemplar. Pentru acestea, dar și pentru multe altele, care au dat viață, de fiecare dată, frumoasei colaborări dintre ASD și conducerea facultății noastre, le mulțumesc și le doresc succes în tot ce vori întreprinde în viitor!”
Prof. univ. dr. Flavius-Antoniu Baias, Decan al Facultății de Drept, Universitatea din București
389
de membri
61
de proiecte realizate în ultimul an
20
ani de activitate
14
studenți reprezentanți
“Succesul este efortul în echipă.”
Departamentele Asociației Studenților în Drept
Cele șapte departamente de activitate desfășoară proiecte atât individual, la nivel de departament, cât şi la nivel de asociaţie, prin colaborare interdepartamentală.
Academic
Activităţi sociale
Fundraising
Marketing & PR
Practică juridică
Resurse umane
Relaţii externe
Interdepartamental
Vezi ce e nou
Hotărârea Comisiei Electorale nr. 1/29.11.2020
Hotărârea Comisiei Electorale nr. 1/29.11.2020 În conformitate cu Regulamentul de alegere a…
Metodologie de organizare și desfășurare a alegerilor studenţilor reprezentanţi în cadrul Facultăţii de Drept, Universitatea din Bucureşti
Metodologie de organizare și desfășurare a alegerilor studenţilor reprezentanţi în cadrul…
Hotărârea Comisiei Electorale nr. 1/22.10.2020
În conformitate cu Regulamentul de alegere a studenților în funcțiile de conducere ale…
Despre muncă, zâmbete și dedicare – interviul cu dl prodecan pe relația cu studenții, conf. univ. dr. Radu Alexandru Rizoiu
Pentru prima oară, când am asistat la orele domnului Radu Alexandru Rizoiu, am simțit acea pasiune…
POZIȚIA ASD CU PRIVIRE LA PROPUNEREA DE MODIFICARE A TAXELOR DE STUDII LA FACULTATEA DE DREPT
POZIȚIA ASOCIAȚIEI STUDENȚILOR ÎN DREPT CU PRIVIRE LA PROPUNEREA DE MODIFICARE A TAXELOR DE STUDII…
Metodologie de organizare și desfășurare a alegerilor studenţilor reprezentanţi în cadrul Facultăţii de Drept, Universitatea din Bucureşti
Metodologie de organizare și desfășurare a alegerilor studenţilor reprezentanţi în cadrul…
Metodologie de organizare și desfășurare a alegerilor studenţilor reprezentanţi în cadrul Facultăţii de Drept, Universitatea din Bucureşti
Metodologie de organizare și desfășurare a alegerilor studenţilor reprezentanţi în cadrul…
Metodologia de organizare și desfășurare a alegerilor studenților reprezentanți în cadrul Facultății de Drept, Universitatea din București
Metodologie de organizare și desfășurare a alegerilor studenţilor reprezentanţi în cadrul…
Comunicat referitor la alegerea Președintelui ASD
În temeiul hotărârii Adunării generale a Asociației Studenților în Drept, adoptate în cadrul…