Implicațiile jurisprudenței Curții Constituționale asupra supravegherii tehnice

Implications of the case-law of the Constitutional Court on technical surveillance

Conséquences de la jurisprudence de la Cour Constitutionnelle sur le surveillance technique

Autor: Șoșoi Fabiana-Gabriela

 

 

RO:

Cuvinte cheie: Curtea Constituțională, Serviciul Român de Informații, supraveghere tehnică, nulitate, probe

În lumina instabilității care privește normele ce reglementează desfășurarea procesului penal și a sesizării Curții Constituționale cu din ce în ce mai multe excepții de neconstituționalitate privitoare la aceste norme, se pune problema aplicării în practică a deciziilor date de aceasta. Deciziile Curții Constituționale în ceea ce privește activitatea desfășurată de Serviciul Român de Informații în procesul penal au condus la o reglementare limitativă a atribuțiilor acestuia în procesul penal și la consolidarea protecției drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor cu privire la viața privată a acestora. Consecința, dezvoltată în această lucrare, a fost reprezentată de întrebarea ce valabilitate mai are supravegherea tehnică realizată de organele Serviciului Român de Informații și în ce modalități informațiile obținute de acestea mai constituie mijloace de probă în procesul penal.

EN:

Key words: Constitutional Court, Romanian Intelligence Service, technical surveillance, nullity, evidence

In the light of the instability concerning the rules governing the conduct of the criminal process and the referral of the Constitutional Court with more and more exceptions of unconstitutionality concerning these rules, the question arises of the practical application of decisions given by it. The decisions of the Constitutional Court regarding the work carried out by the Romanian Intelligence Service in the criminal process have led to a limiting regulation of its duties in the criminal process and to strengthening the protection of citizens’ rights and fundamental freedoms about their privacy. The consequence, developed in this study, was the question of what validity the technical surveillance carried out by the bodies of the Romanian Intelligence Service is still evidence in the criminal proceedings.

FR:

Mots-clés: Cour constitutionnelle, Service de Renseignement Roumain, surveillance technique, nullité, preuves

Compte tenu de l’instabilité concernant les règles régissant la conduite du processus pénal et de la saisine de la Cour constitutionnelle avec de plus en plus d’exceptions d’inconstitutionnalité concernant ces règles, la question se pose de l’application pratique de décisions qu’elle a prises. Les décisions de la Cour constitutionnelle concernant le travail effectué par les services de renseignement roumains dans le processus pénal ont conduit à une limitation de la réglementation de ses fonctions dans le processus pénal et au renforcement de la protection des droits et libertés fondamentales des citoyens au sujet de leur vie privée. La conséquence, développée dans ce document, était la question de savoir quelle validité la surveillance technique effectuée par les organes des services de renseignement roumains est encore preuve dans la procédure pénale.

În primul rând, se impune a preciza ce este aceea supravegherea tehnică. O primă noțiune a acesteia este regăsită în Codul de procedură penală (C. proc. pen) la art. 138 alin. (13), care menționează că supravegherea tehnică reprezintă utilizarea uneia dintre metodele speciale de supraveghere prevăzute la alin. (1) literele a)-d) ale aceluiași articol. Prin urmare, supravegherea tehnică presupune unul sau mai multe dintre următoarele procedee probatorii:

  1. Interceptarea comunicațiilor ori a oricărui tip de comunicare la distanță;
  2. Accesul la un sistem informatic;
  3. Supravegherea video, audio sau prin fotografiere;
  4. Localizarea sau urmărirea prin mijloace tehnice.

Articolele 139-146 C. proc. pen reglementează în detaliu procedura supravegherii tehnice (condițiile care trebuie îndeplinite în respectiva cauză, persoanele autorizate să dispună supravegherea tehnică și cele autorizate să o pună în executare, durata maximă legală pentru care supravegherea tehnică poate fi dispusă etc).

O primă problemă tranșată de Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 51/2016, a privit dispozițiile art. 142 alin. (1) C. proc. pen, actualmente în vigoare sub forma „Procurorul pune în executare supravegherea tehnică ori poate dispune ca aceasta să fie efectuată de organul de cercetare penală sau de lucrători specializăți din cadrul poliției”. Obiectul excepției de neconstituționalitate care a privit acest articol a fost sintagma „ori de alte organe specializate ale statului” – acum eliminată din cuprinsul articolului ca urmare a Deciziei Curții Constituționale, fiind invocat faptul că norma nu este suficient de clară întrucât aceste organe nu sunt precizate nici în Codul de procedură penală, nici în cuprinsul altor legi speciale, astfel încât se crea posibilitatea ca printr-o interpretare in extenso a normei să interfereze în activitatea de urmărire sau de cercetare penală organe ale statului care nu aparțin noțiunii de organ de urmărire penală prevazută în Codul de procedură penală, în speță lucrătorii specializați ai Serviciului Român de Informații. Cu privire la aceștia, însăși Legea nr. 14/1992 privind organizarea și funcționarea Serviciului Român de Informații prevede că nu au calitatea de organe de urmărire penală[1]. Procedeul probatoriu pus în discuție de această decizie a Curții Constituționale a fost reprezentat de supravegherea tehnică prevăzută de C. proc. pen, efectuată de organele specializate ale statului – altele decât organele de urmărire penală, astfel încât problema vizată de Curtea Constituțională a fost categoria organelor care au dreptul de a efectua acest procedeu probatoriu. Procedeele de supraveghere tehnică aplicate pentru rațiuni de securitate națională în temeiul Legii 51/1991 privind securitatea națională au rămas valabile, chiar dacă au furnizat probe in cauzele penale.

Cu atât mai mult, anterior intrării în vigoare a Codului de procedură penală la 1 februarie 2014, Vechiul Cod de procedură penală din 1968 nu reglementa punerea în executare a supravegherii tehnice de către alte servicii specializate ale statului. Acest lucru a însemnat că înainte de aplicarea Noului Cod de procedură penală, Serviciul Român de Informații intervenea în activitatea de punere în executare a mandatelor de supraveghere tehnică prin protocoale încheiate între Ministerul Justiției-Ministerul Public-Serviciul Român de Informații, problemă care a făcut obiectul Deciziei nr. 26/2019 a Curții Constituționale.

Cu privire la Decizia nr. 51/2016 a Curții Constituționale și ca urmare a declarării ca neconstituțională a sintagmei „ori de alte organe specializate ale statului”, prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 6/2016, art. 142 alin. (1) C. proc. pen. a fost pus în acord cu Decizia, nemaiprevăzând sintagma „ori de alți lucrători specializați”, iar art. 13 din Legea 14/1992 privind organizarea și funcționarea Serviciului Român de Informații a fost modificat, acordându-se organelor Serviciului Român de Informații calitatea de organe de cercetare penală speciale exclusiv pentru punerea în executare a mandatelor de supraveghere tehnică pentru activitățile infracționale expres și limitativ prevăzute de lege, anume pentru infracțiunile ce vizează securitatea națională și pentru infracțiunile de terorism. Orice altă activitate care nu se circumscrie acestei sfere și care ar fi efectuată de Serviciul Român de Informații va urma să fie lovită de sancțiunea nulității. Astfel, Serviciului Român de Informații îi corespunde dreptul legal de a supraveghea, dar informațiile obținute putând fi valorificate doar ca urmare a sesizării parchetului cu privire la activitățile infracționale descoperite.

Având în vedere această decizie a Curții Constituționale asupra art. 142 C. proc. pen, s-a pus problema sancțiunii care va interveni asupra probelor rezultate din supravegherea tehnică efectuată de Serviciul Român de Informații. Deși în doctrină[2] s-a apreciat că această excepție de neconstituționalitate admisă de Curtea Constituțională ar fi trebuit, de fapt, respinsă ca inadmisibilă, efectele deciziei Curții Constituționale sunt general obligatorii și trebuie aplicate ca atare. Motivul considerării ca inadmisibilă a excepției de neconstituționalitate de către doctrină este faptul că supravegherea tehnică la care face referire obiectul deciziei a fost efectuată în baza Vechiului cod de procedură penală din 1968, conform dispozițiilor articolelor 911 și 912, care cu atât mai mult, fuseseră declarate constituționale prin Deciziile nr. 410/2008 și 962/2009 ale Curții Constituționale. Actele procesuale de dispunere a supravegherii tehnice, precum şi actele procedurale de punere în executare a mandatelor au respectat dispoziţiile legale în vigoare la data acestora, astfel încât situaţia premisă a existenţei unei încălcări a dispoziţiilor legale care să facă aplicabilă nulitatea unui act procesual sau procedural se pare că nu ar fi putut fi reţinută.

Însă așa cum am menționat anterior, decizia Curții Constituționale este obligatorie și a trebuit identificată soluția aplicabilă în practică în privința valabilității supravegherii tehnice. Această soluție, cum a arătat însăși Curtea Constituțională în considerentele deciziei sale[3], nu ar fi putut fi decât nulitatea, pentru că aceasta este sancțiunea încălcării dispozițiilor care reglementează desfășurarea procesului penal, cu consecința ce decurge din aceasta, anume excluderea probelor, conform art. 102 alin. (3) C.proc.pen. Însă, pentru ca proba să fie obținută nelegal, este necesar ca mijlocul de probă sau procedeul probatoriu prin care este obținută să fie nelegal, presupunând astfel nelegalitatea dispunerii, autorizării sau administrării probei. Faptul că sintagma care făcea ca organe extrajudiciare să pună în executare mandatele de supraveghere tehnică a fost declarată neconstituțională nu conduce la concluzia că aceste organe au pus în executare respectivele mandate cu încălcarea dispozițiilor art. 142, așa cum erau în vigoare anterior deciziei Curții Constituționale, astfel încât s-a considerat că pentru probele obținute prin aceste mandate de supraveghere tehnică (anterior Deciziei nr. 51/2016) nu se poate pune problema nulității[4]. O eventuală excludere a probelor rezultate din supravegherea tehnică efectuată anterior Deciziei Curții Constituționale nr. 51/2016 de către organele Serviciului Român de Informații nu poate avea ca fundament exclusiv declararea ca neconstituționale a dispozițiilor art. 142 alin. (1) C. proc. pen.

Curtea Constițională a subliniat că această decizie exceptează de la aplicabilitate cauzele definitiv soluționate – pentru acestea ar fi putut fi aplicabil cazul de revizuire prevăzut de Codul de procedură penală la art. 453 alin. (1) lit. f)[5], ale cărui dispoziții au fost însă declarate neconstituționale ulterior Deciziei nr. 51/2016, prin Decizia nr. 126/2016, ceea ce a făcut să devină inoperant pentru cauzele similare, lăsând astfel, deși în mod inechitabil față de cei condamnați deja în cauzele definitiv soluționate, fără un remediu adecvat valorificarea acestei decizii în cauzele în care au fost administrate astfel de probe, căci altfel ar fi fost încălcat principiul conform căruia deciziile Curții Constituționale se aplică pentru viitor. Însă, Curtea a subliniat că Decizia nr. 51/2016 va fi aplicată în mod corespunzător cauzelor aflate pe rolul instanțelor de judecată. Cu privire la acest aspect, in doctrină[6] s-a argumentat că referirea la cauze aflate pe rolul instanțelor de judecată este prea restrictivă și că s-a dorit în realitate referirea la cauze aflate pe rolul organelor judiciare, deoarece, în caz contrar, cauzele aflate în faza de urmărire penală nu ar fi intrat sub incidența deciziei Curții Constituționale, lucru inadmisibil în optica actualei Constituții.

Odată stabilit faptul că sancțiunea incidentă este nulitatea, trebuie stabilit felul acesteia: relativă sau absolută. Cum până la acea dată, Curtea nu intervenise asupra articolului 281 alin. (1) C. proc. pen, care reglementează categoria nulităților absolute – lucru pe care l-a facut ulterior prin Decizia nr. 302/2017 prin care a inclus în această categorie și competența materială și după calitatea persoanei a organului de urmărire penală –, nu aveam până în acel moment reglementată ca sancțiune nulitatea absolută pentru încălcarea competenței materiale și după calitatea persoanei a organelor de urmărire penală. Ca urmare, s-a impus că nulitatea era una relativă, cu condiția ca încălcarea dispozițiilor legale să fi produs o vătămare care trebuie dovedită și cu posibilitatea limitată în timp a invocării nulității relative, precum este reglementată în Codul de procedură penală.[7] De altfel, aplicarea sancțiunii nulității relative a fost susținută și în practica unor instanțe judecătorești.[8]

Așadar, opiniile cu privire la sancțiunea incidentă au mers în 2 direcții: fie este incidentă nulitatea relativă pentru motivele expuse anterior, fie nu este incident niciun caz de nulitate întrucât la momentul dispunerii supravegherii tehnice, dispozițiile legale de la art. 142 C. proc. pen au fost respectate și ele s-au bucurat de prezumția de constituționalitate până la data declarării ca neconstituționale de către Curtea Constituțională. Această a doua opinie poate fi valorificată cu atât mai mult cu cât s-ar observa că organele de urmărire penală doar s-au folosit de infrastructura tehnică a Serviciului Român de Informații și redarea convorbirilor de pe suporții optici ar fi fost făcută în integralitate de către organele de urmărire penală prevăzute de C. proc. pen, organele Serviciului Român de Informații neintervenind cu acte de punere în executare.

Odată cu Decizia nr. 302/2017 a Curții Constituționale, s-a pus o nouă problemă, anume posibilitatea ca mandatale de supraveghere tehnică puse în aplicare de organele din cadrul Serviciului Român de Informații anterior Deciziei Curții Constituțonale nr. 51/2016 să fie lovite de nulitate absolută. Susținerea sancțiunii nulității absolute s-a făcut prin prisma Deciziei nr. 302/2017, însă această decizie nu se referă la orice formă a competenței organelor de urmărire penală, ci numai la efectuarea de către un parchet ierarhic inferior a urmăririi penale cu încălcarea normelor privind competența materială sau personală a parchetului ierarhic superior. Or, problema este că organele Serviciului Român de Informații nici măcar nu se circumscriu noțiunii de organ de urmărire penală, fiind astfel evidențiat faptul că art. 281 alin. (1) lit. b) sub noua sa formă nu ar fi incident în această problemă.

Problema nulității absolute poate fi susținută doar prin raportare la încălcarea unei competențe generale, întrucât punerea în executare a mandatelor de supraveghere tehnică a fost realizată cu încălcarea normelor de competență generală a organelor judiciare. În cadrul acestei probleme, Înalta Curte de Casație și Justiție și-a impus punctul de vedere, prevăzând că interceptările efectuate anterior deciziei Curții Constituționale nr. 51/2016 sunt lovite de nulitate absolută, întrucât activitatea desfășurată de Serviciul Român de Informații cu ocazia punerii în aplicare a mandatelor de supraveghere tehnică reprezintă acte de urmărire penală și aceste acte de punere în executare sunt procedee probatorii la a căror realizare nu pot participa decât organele de urmărire penală. Punerea în executare a mandatelor de supraveghere tehnică de către alte organe specializate ale statului, care nu au calitatea de organe judiciare și inclusiv suportul tehnic oferit de acestea pentru punerea în executare, nu determină astfel o încălcare a competenţei materiale a organelor de urmărire penală, ci o încălcare a competenţei generale a organelor statului, care se circumscrie tot articolului 281 alin. (1) lit. b) C. proc. pen, o astfel de încălcare a competenței organelor statului fiind de natură a atrage cu atât mai mult nulitatea absolută a actelor astfel realizate. Drept urmare, momentul până la care nulitatea absolută poate fi invocată nu este limitat în timp, ci se poate face în orice stare a procesului, conform dispozițiilor art. 281 alin. (3) C. proc.pen.

Ulterior, s-a invocat și excepția de neconstituționalitate a art. 102 alin. (3) din Codul de procedură penală, care a fost admisă de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 22/2018[9]. Acest lucru a avut consecințe directe asupra probelor lovite de nulitate, urmând să decurgă din această sancțiune și excluderea lor materială de la dosar. Excluderea probei nelegale apare ca rezultat al unui caz special de nulitate a mijlocului de probă, caracterizată fiind de ideea de încălcare a unei garanții constituționale a drepturilor subiective, aceasta neoperând în mod autonom, ci doar prin derivare din constatarea nulității acelui mijloc de probă. Astfel, constatarea că lucrători specializați din cadrul Serviciului Român de Informații au efectuat activități de punere în executare a mandatelor de supraveghere tehnică, care exced situației de excepție acordate prin O.U.G nr. 6/2016, va conduce la imposibilitatea folosirii mijloacelor de proba că urmare a constatării nulității absolute a acestora și a excluderii lor din dosare.

Prin Decizia nr. 26/2019, Curtea Constituțională a coroborat Deciziile nr. 51/2016 și 302/2017 și s-a pronunțat asupra unei alte probleme în ceea ce privește ingerința Serviciului Român de Informații în activitatea de urmărire penală. Argumentele excepției de neconstituționalitate invocate au vizat faptul că prin semnarea a două protocoale, în anii 2009 și 2016, cu Serviciul Român de Informații, Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și-a încălcat propriile competențe constituționale, învestind Serviciul Român de Informații cu competența de a desfășura activități specifice organelor de cercetare penală, fapt interzis în mod expres de legiuitor prin Legea nr. 14/1992 privind organizarea și funcționarea Serviciului Român de Informații. S-a susținut că cele două protocoale nu au fost publicate în Monitorul Oficial, au avut un caracter secret, nefiind cunoscute nici măcar instanțelor de judecată, conducând astfel la strângerea probelor în faza de urmărire penală pe baza unor reguli secrete, de natură a încălca dreptul la apărare și la un proces echitabil.

Astfel, protocolul din 2009 prevedea „constituirea de echipe operative comune care să acționeze în baza unor planuri de acțiune comune pentru exercitarea competențelor specifice ale părților, în vederea documentării faptelor prevăzute la art. 2“, iar documentarea infracțiunilor reprezenta, de fapt, exercitarea unor activități specifice organelor de cercetare penală, fiind în acest fel atribuite Serviciului Român de Informații competențe care nu aparțin decât organelor de cercetare penală. În ceea ce privește protocolul din 2016, acest protocol extindea cooperarea Serviciului Român de Informații cu Ministerul Public dincolo de limitele prevăzute de O.U.G nr. 6/2016. Drept urmare, pe lângă infracțiunile contra securității naționale și cele de terorism pentru care Serviciul Român de Informații a primit vocația de organ de cercetare penală special pentru punerea în aplicare a mandatelor de supraveghere tehnică, protocolul permitea Serviciului Român de Informații să acționeze și în alte domenii, prin mențiunea “valorificării informațiilor referitoare la săvârșirea infracțiunilor prevăzute de legislația în vigoare”.

Aceasta a reținut în considerentele deciziei că protocolul din 2009 presupune o modificare implicită a Constituției, deoarece au fost atribuite Serviciului Român de Informații competențe care depășeau domeniile reglementate de Constituție. Mai mult decât atât, ca urmare a Deciziei Curții Constituționale nr. 51/2016, anterior evocată, activitatea Serviciului Român de Informații se limita la asigurarea sprijinului tehnic pentru activitatea de cercetare penală în ceea ce privește infracțiunile contra siguranței naționale. Protocolul a reglementat o competență a Serviciului Român de Informații pentru punerea în executare a mandatului de supraveghere tehnică în procesul penal, acesta neavând calitatea de organ de urmărire penală, depășind astfel sfera competenței reglementată prin Codul de procedură penală și prin legi speciale, care la data semnării Protocolului (2009) nu acordau Serviciului Român de Informații competența de a pune în executare mandatele de supraveghere tehnică.

De asemenea, Curtea a subliniat că protocolul din 2016 a fost încheiat după publicarea Deciziei Curții Constituționale nr. 51/2016 și a intrării în vigoare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 6/2016. Cu privire la acest protocol, Curtea a arătat că acesta îndeplinește exigențele unei colaborări interinstituționale, deoarece relația dintre Serviciul Român de Informații și Ministerul Public este limitată la cea care trebuie să existe între organul de cercetare penală special și procuror, Serviciul Român de Informații și Ministerul Public cooperând în vederea stabilirii condițiilor de acces nemijlocit de către Parchetul General la sistemele tehnice ale Serviciului Român de Informații pentru a efectua supravegherea tehnică. Cu toate acestea, Curtea a reținut că dispozițiile art. 6 alin. (1), art. 7 alin. (1) și art. 9 din protocolul din 2016 reiau dispozițiile articolelor cu aceleași numere din protocolul din 2009.

Așadar, prin Decizia nr. 26/2019, Curtea Constituțională a constatat că prevederile protocoalelor au adus atingere drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor, făcând dificilă verificarea competenței materiale și personale a organelor de urmărire penală, căci instanțele de judecată au fost obligate să aplice protocoalele ca atare. Cu toate acestea, deciziile Curții din anii anteriori ofereau instanțelor de judecată premisele ca respectivele protocoale să fie eliminate de către instanțele judecătorești, în baza faptului că se arătase că sancțiunea pentru activitatea desfășurată de lucrătorii specializați din cadrul Serviciului Român de Informații cu depășirea limitelor atribuite, indiferent că este vorba despre astfel de activități desfășurate în baza Vechiului cod de procedură penală sau a actualului cod, va fi nulitatea absolută. Deci Curtea, prin Decizia nr. 26/2019 a reiterat soluția exprimată prin Decizia nr. 302/2017 cu privire la faptul că în cazul efectuării de către organele Serviciului Româm de Informații de acte care sunt de competența organelor de urmărire penală, vătămarea procesuală este imposibil de înlăturat altfel decât prin excluderea respectivelor probe.

Ca un corolar al acestor decizii, la data de 4 februarie 2020, Curtea Constituțională s-a exprimat cu privire la dispozițiile art. 139 alin. (3) din Codul de procedură penală[10] prin coroborare cu dispozițiile art. 11 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 51/1991 privind securitatea națională a României[11]. A fost admisă doar excepția de neconstituționalitate cu privire la art. 139 alin. (3) C. proc. pen, astfel încât Curtea a subliniat că dispozițiile acestui articol sunt constituționale în măsura în care nu privesc înregistrările rezultate din efectuarea activităților de culegere de informații, menite să restrângă exercițiul unor drepturi sau libertăți fundamentale ale omului desfășurate cu respectarea prevederilor legale, autorizate potrivit Legii nr.51/1991.[12]

Până la pronunțarea acestei decizii, era valabilă excepția ca informațiile obținute extrajudiciar de către Serviciul Român de Informații prin mandatele de supraveghere națională să poată fi valorificate ca mijloace de probă atunci când privesc securitatea națională. Pronunțarea de către Curtea Constituțională a acestei decizii face ca această excepție să nu mai opereze, astfel încât informațiile obținute prin interceptări nu mai pot fi direct valorificate, fiind excluse a priori din categoria mijloacelor de probă, însă pot conduce la obținerea unor alte probe de către organele de urmărire penală, ca urmare a informațiilor aflate de pe urma interceptărilor, întrucât art. 11 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 51/1991 care permite acest lucru a rămas în deplină aplicabilitate. Această decizie confirmă atât deciziile anterior antamate, cât și premisa dispunerii supravegherii tehnice, anume necesitatea ca urmărirea penală să fie începută, pentru că doar în contextul existenței acestui cadru legal se pot strânge și administra probe în mod legal. Este evident faptul că interceptările efectuate cu nerespectarea acestei condiții nu pot fi folosite în procesul penal, întrucât ar fi o flagrantă încălcare a normelor cae reglementează desfășurarea procesului penal.

În concluzie, Curtea Constituțională a intervenit prin numeroase decizii cu privire la supravegherea tehnică, generând consecințe asupra valabilității acesteia, prin aceste decizii Curtea făcând distincția între punerea în executare a mandatului de supraveghere tehnică de alte organe specializate ale statului şi sprijinul tehnic acordat de aceste organe specializate la punerea în executare a mandatului de către organele de urmărire penală. Curtea Constituțională a reliefat probleme esențiale într-un stat de drept și importanța pe care statul român trebuie să o acorde structurilor operative care pun în aplicare mandatele de supraveghere tehnică. Este necesară respectarea vieții private a cetățenilor împotriva ingerinței în aceasta de către organe extrajudiciare, problema o reprezintă însă realizarea unei infrastructuri tehnice care să aparţină organelor judiciare şi care, de la data apariţiei acestor decizii și până în prezent, nu este suficient de bine organizată pentru a crea premisele necesare efectuării supravegherii tehnice la capacitatea sa maximă. Aceste decizii trebuie corelate cu realitatea din practica și organizarea judiciară, astfel încât să se creeze posibilitatea ca prin efectuarea activităților de supraveghere tehnică sa fie obținute mijloace de probă valabile pentru valorificarea în procesele penale.

 

 

Bibliografie

  • Mihail Udroiu, Procedură penală. Partea generală, Ediția 6, Editura C. H. Beck, București, 2019
  • Mihail Udroiu (coordonator), Codul de procedură penală. Comentariu pe articole, Ediția 2, Editura C. H. Beck, București, 2017
  • Andrei Zarafiu, Procedură penală. Partea generală. Partea specială, Ediția 2, Editura C. H. Beck, București, 2015
  • Ion Neagu, Mircea Damaschin, Andrei Viorel Iugan, Drept procesual penal. Partea generală, Ediția a II-a, Editura Universul Juridic, București, 2018
  • Codul penal și Codul de procedură penală actualizat la 13 ianuarie 2020, Editura Hamangiu
  • Jurisprudența obligatorie pentru aplicarea Codului de procedură penală, Ediția 2, Editura Hamangiu, 2020

[1] Art. 1 din Legea 14/1992 prevede că Serviciul Român de Informații este serviciul organizat de stat specializat în domeniul informațiilor privitoare la siguranța națională a României, parte componentă a sistemului național de apărare, activitatea sa fiind organizată și coordonată de Consiliul Suprem de Apărare a Țării.

[2] M. Udroiu, Procedură penală. Partea generală. Volumul I, ed. 6, op. cit., 2019, p. 585

[3] “nelegalitatea dispunerii, autorizării, consemnării sau administrării actului atrage sancțiunea nulității absolute sau relative”

[4] Bulancea, Slăvoiu în M. Udroiu, Codul de procedură penală. Comentariu pe articole, ed. 2, Ed. C. H. BECK, op. cit., 2017, p. 686

[5] Art. 453 alin. (1) astfel cum a fost modificat prin O.U.G. 18/2016 prevede că: Revizuirea hotărârilor judecătorești definitive, cu privire la latura penală, poate fi cerută când: (…) lit. f) hotărârea s-a întemeiat pe o prevedere legală care, după ce hotărârea a devenit definitivă, a fost declarată neconstituțională ca urmare a admiterii unei excepții de neconstituționalitate ridicate în acea cauză, în situația în care consecințele încălcării dispoziției constituționale continuă să se producă și nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunțate.

[6] Bulancea, Slăvoiu în M. Udroiu, Codul de procedură penală. Comentariu pe articole, ed. 2, Ed. C.H. BECK, op. cit., 2017, p. 686

[7] Art. 282 alin. (3): Nulitatea relativă se invocă în cursul sau imediat după efectuarea actului or cel mai târziu în termenele prevăzute la alin. (4).

Art. 282 alin. (4): Încalcarea dispozițiilor legale (…) poate fi invocată:

  1. până la închiderea procedurii de cameră preliminară, dacă încălcarea a intervenit în cursul urmăririi penale sau în această procedură;
  2. până la primul termen de judecată cu procedura legal îndeplinită, dacă încălcarea a intervenit în cursul urmăririi penale, cânt instanța a fost sesizată cu un acord de recunoaștere a vinovăției;
  3. până la următorul termen de judecată cu procedura legal completă, dacă încălcarea a intervenit în cursul judecății.

[8] Curtea de Apel Timişoara, în încheierea din 5 iunie 2018: „S-a apreciat că nulitatea generată de încălcarea dispoziţiilor legale privind realizarea procedeului probatoriu a supravegherii tehnice este relativă, deoarece nu poate fi încadrată în ipotezele limitativ stabilite în cuprinsul art. 281 alin. (1) C. pr. pen., astfel că devin incidente prevederile art. 282 C. pr. pen. Dacă în ceea ce priveşte condiţia încălcării unei dispoziţii legale, îndeplinirea acesteia este în mod evident realizată, în privinţa celorlalte condiţii, respectiv existenţa unei vătămări a drepturilor părţilor ori ale subiecţilor procesuali principiali şi imposibilitatea înlăturării vătămării altfel decât prin desfiinţarea actului, şi aceasta este îndeplinită. Probele obţinute prin supravegherea tehnică, efectuate de un organ necompetent, au legătură cu persoana inculpaţilor care, prin interceptările convorbirilor şi comunicaţiilor, au suferit o imixtiune în viaţa privată, date relevante despre viaţa socială, profesională şi familială a acestora fiind cunoscute de persoane neautorizate şi care nu erau îndreptăţite la a efectua acte de cercetare penală, aşa cum sunt şi datele rezultate din transcrierile convorbirilor telefonice.”

[9] Decizia 22/2018 prevede: “Curtea admite excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 102 alin. (3) din Codul de procedură penală (…) și constată că acestea sunt constituționale în măsura în care prin sintagma “excluderea probei”, din cuprinsul lor, se înțelege și eliminarea mijloacelor de probă din dosarul cauzei.”

[10] Art. 139 alin. (3) C. proc. pen: Înregistrările prevăzute în prezentul capitol, efectuate de părți sau de alte persoane, constituite mijloace de probă când privesc propriile convorbiri sau comunicări pe care le-au purtat cu terții. Orice alte înregistrări pot constitui mijloace de probă dacă nu sunt interzise de lege.

[11] Art. 11 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 51/1991: Informații din domeniul securității pot fi comunicate (…) organelor de urmărire penală, când informațiile privesc săvârșirea unei infracțiuni.

[12] https://www.ccr.ro/download/comunicate_de_presa/Comunicat-de-presa-4-februarie-2020.pdf