Oare câte alegeri face un om într-o viață? Mi-ar plăcea să știu măcar un număr aproximativ, însă cred că acesta m-ar copleși. Oamenii sunt înconjurați de alegeri în fiecare clipă a existenței, iar asta mi se pare fascinant. Alegem ce să mâncăm la micul-dejun, apoi cu ce să ne îmbrăcăm atunci când mergem la școală sau la facultate, alegem cu ce prieteni să ieșim în weekend, alegem unde să plecăm în vacanță, iar lista tinde spre infinit.
Într-o lume ideală, faptul că suntem obligați să facem alegeri ar trebui să fie ceea ce ne sperie cel mai tare, mai exact acea presiune de a face alegerea cea mai bună, însă știm cu toții că viața nu e numai în alb și în negru și că lucrurile se complică inevitabil. Și, atunci, ce ar putea fi mai rău decât să iei o decizie? Răspunsul pe care eu l-am găsit la această întrebare este următorul: să iei o decizie care nu îți aparține.
Chiar dacă ne place să credem că suntem stăpânii propriilor vieți, se întâmplă de multe ori să ne lăsăm influențați de cei din jurul nostru sau să amânăm luarea unei decizii până în punctul în care lucrurile merg de la sine într-o anumită direcție, pe care noi nu putem decât să o acceptăm și să ne dumirim cu privire la ce urmează.
Nu mă refer la faptul că în anumite situații suntem tentați să cerem un sfat sau o părere cuiva drag sau cuiva mai priceput decât noi, pentru că unele decizii sunt atât de importante, încât viziunea cuiva cu mai multă experiență de viață sau în respectivul domeniu poate fi ceea ce ne salvează o mulțime de resurse, cum ar fi timp, energie, poate chiar și bani. Contează ce se întâmplă după asta. Contează dacă vocile celor la care apelăm ne fac decizia mai grea în final.
Cred că vorbele lui Richard Gere reflectă cel mai bine importanța autonomiei decizionale: „Dacă aș fi știut că viața mea se va termina în acest fel, aș fi trăit-o așa cum mi-o doream … nu cum m-au sfătuit alții!”. Este evident că părinții vor vrea întotdeauna ce este mai bun pentru copilul lor; este de la sine înțeles că un prieten adevărat te-ar încuraja să faci ceea ce este cel mai bine pentru tine, dar aceste intenții sunt clădite pe o perspectivă străină de a ta. Nimeni nu trăiește ceea ce ai trăit tu, chiar dacă ți-a fost alături în acele momente. Nimeni nu știe ce simți tu, chiar dacă a avut experiențe similare. Se spune că suntem unici, dar ce anume ne face să fim astfel? Ei bine, tocmai alegerile pe care le facem noi înșine și pentru noi înșine.
Recent, am înțeles cât de frumos poate fi să iei o decizie. Acele emoții de dinainte de a lua o hotărâre nu ar trebui să fie cele de anxietate, ci de entuziasm. Cât de frumos este că putem să luăm decizii și că avem puterea de a alege să facem ce ne place și de a schimba ceea ce nu ne face bine! Dar liberul arbitru nu este suficient în viața pe care o trăim. Este nevoie și de curaj, pentru că acesta este factorul care schimbă datele problemei: curajul de a fi noi aceia care fac alegerea.
Oricât de mult ne-am stresa cu o decizie, rezultatul final ar trebui să fie, înainte de orice altceva, un răspuns la o întrebare care ne-a încolțit în minte la un moment dat; chiar dacă s-ar putea să nu fie cel pe care îl așteptam sau cel pe care ni-l doream, cu siguranță este cel de care aveam nevoie. Nimeni nu e perfect, iar „alegerea corectă” este o iluzie. Niciodată nu vom fi mulțumiți de deciziile pe care le luăm, fiindcă mereu va apărea gândul „cum ar fi fost dacă…?”, iar aici eu am găsit o a doua problemă în luarea unei decizii, aceea că nu trăim suficient de mult în prezent.
Este ispititor să alunecăm pe toboganul timpului și să ajungem cu gândul în trecut sau în viitor, să ne imaginăm situații fictive care nu se vor întâmpla niciodată, însă acest proces consumă, de asemenea, multe resurse, mai ales energie, produce anxietate, iar în final alterează alegerile pe care le facem. Nu trebuie să luăm decizii prin care să ne facem pe plac decât nouă celor din prezent, cei adevărați. Noi suntem singurii în compania cărora ne vom petrece întreaga viață, iar atunci când, mai devreme sau mai târziu, toți oamenii din viața noastră ne vor fi părăsit, trebuie să fim împăcați cu cine am ales noi să fim și cu ce am ales să facem în fiecare zi.
Este, într-adevăr, o provocare să te detașezi de tot ceea ce te îngrijorează atunci când urmează să iei o hotărâre, însă, la fel ca orice altă abilitate, aceasta se deprinde prin exercițiu. Cu fiecare alegere pe care o facem pe baza propriilor convingeri suntem mai sinceri cu ceea ce ne dorim de la viață și suntem cu un pas mai aproape de a ajunge acolo unde ne-am propus. Suntem mai sinceri cu noi și cu cei din jurul nostru. Suntem mai buni.
Ce e menit să fie, o să fie; așa este. Dar nu putem sta pasivi și să lăsăm viața să se întâmple pe lângă noi, nu-i putem lăsa pe alții să decidă pentru noi și, la fel de important, trebuie să învățăm să fim prieteni cu noi înșine înainte de a fi prieteni cu oricine altcineva. Trebuie să punem noi lucrurile în mișcare; trebuie să fim noi cei care decid ce și cum se petrece în viețile noastre. Și melcii ies din cochilie, și florile își deschid petalele, și păsările își iau zborul, și soarele are curaj să răsară iar și iar, chiar dacă știe că va apune iar și iar. Nu toate deciziile pe care le vom lua vor fi unele bune, dar e important să facem o alegere, oricare ar fi ea, pentru că nimic nu se schimbă dacă nimic nu se schimbă.
Ajuns(ă) la finalul acestui articol, sper că ești mulțumit(ă) că ai ales să-l citești dintre multe altele! <3
Beatrice Mocanu