Îmi ridic capul de pe pernă și deschid ochii leneș. E dimineață. Corpul obosit după sesiunea de învățat de azi-noapte se mișcă mecanic prin casă, până la bucătărie. Mirosul înțepător mă trezește la realitate. Mă uit la reflexia din negura cănii și apoi sorb cu poftă. Cafeaua e gata. Fiecare înghițitură îmi amintește de tine și dintr-o dată încăperea pare atât de mică în fața gândurilor mele. Te arunc repede într-un colț al minții și-mi promit să nu uit de tine nici astăzi.
Îmi adun lucrurile și ies pe ușă. Cât pe ce să uit codul acasă. Oamenii din metrou par obosiți astăzi. Mi-aș dori să le pot oferi câte un strop din energia mea. Urc repede scările Eroilor dinaintea mea și ridic paharul în semn de salut pentru colegii întâlniți pe drum.
Templul e plin de zumzet astăzi. Mirosul magnoliilor pare a fi cedat în fața unei arome vanilate care se împrăștie de la parter până în cele mai înalte colțuri ale Aulei. Mă uit după priviri cunoscute și mă îndrept cu zâmbetul pe buze în direcția lor. Astăzi toată lumea pare pregătită de luptă cu paharele ținute la vedere. Rând pe rând, sute de perechi de ochi încep a prinde viață. Zumzetul se mută înăuntru și bătălia zilei de astăzi începe. Amfiteatrul se umple ochi în timp ce paharele se golesc.
Curs după curs, amfiteatru după amfiteatru și ușor, ușor paharele încep a dispărea din mâinile noastre, lăsând loc unor ochi obosiți. E timpul pentru o nouă alimentare.
Îmi fac drum prin mulțime și cobor scările spre Dissescu. Mâinile încep a mi se încălzi iarăși și profit de mica pauză pentru o țigară. Cafeaua și țigările, nu-i așa? Mă îndrept spre colegii care mi-au devenit familie anul ăsta și îi salut din cap. Cine ar fi crezut că prima dată o să-i cunosc la un pahar de energie pe scările de la intrare? Fotografiez zâmbetele lor de astăzi și le păstrez într-un colț unde îmi place să mă așez în zilele în care lucrurile devin copleșitoare. Spețele discutate în parcul din spate prind mai mult contur după jumătate de pahar. Încep argumentările și discuțiile în contradictoriu. Totuși, ce ar fi studenția fără camarazi?
Ultimul curs se sfârșește și templul își schimbă credincioșii. Arunc și ultimul pahar, după care îmi găsesc drumul spre ieșire. O să mă întorc și mâine.
Pe drumul spre casă îmi amintesc iar de tine; visul meu la un viitor. „Am luptat și astăzi pentru tine”, îmi șoptesc, în timp ce ultimul miros de cafea se pierde în mulțime.
