PASUL 1 – Scrie-ne o scrisoare de cunoaștere! (5-16 octombrie)

Trăim o perioadă în care adaptarea ar trebui să fie exercițiul zilnic al fiecăruia. Mergând pe linia adaptării, adăugând precauție și creativitate, am ajuns la un nou concept de recrutare, acesta fiind prin intermediul unei scrisori cu ajutorul căreia ne vei putea convinge că îți dorești să faci parte din echipa noastră. Stai liniștit, aceasta nu trebuie să fie una formală, te poți exprima în scris în orice mod crezi că ne-ar surprinde, însă îți vom da câteva indicii cu privire la conținutul acesteia:

•Dacă cel mai bun prieten/cea mai bună prietenă ar fi să te descrie, ce crezi că ar spune despre tine? (Te rugăm să nu folosești numele pentru a face acest proces cât mai obiectiv posibil)

• Spune-ne dacă ai mai făcut voluntariat și care a fost experiența ta. Dacă nu, de ce? Ce te-a motivat să aplici acum?

• Cum lucrezi cel mai bine? Individual sau echipă? De ce? Ce ai îmbunătăți la tine?

• Ce fel de membru ASD ai fi tu? Cu ce calități te identifici și la ce crezi că ai mai putea lucra dacă ai ajunge în departamentul dorit? Totodată, te rugăm să ne spui și două dintre opțiunile tale departamentale și de ce le-ai ales.

•Descrie-ne o situație care părea dificil de gestionat și cum ai reușit să rezolvi problema.

• Spune-ne orice alt lucru pe care simți că ar trebui să-l știm despre tine!

P.S: Suntem siguri că mai sunt multe lucruri de spus, așa că dacă vrei să desenezi, să scrii o poezie sau pur și simplu să încerci să ne arăți cât de creativ ești în orice mod posibil, ia o foaie de hârtie și surprinde-ne!

PASUL 2 – Trimite scrisoarea

După ce te-ai asigurat că ne-ai scris tot ce ai simțit nevoia, vei încărca scrisoarea mai jos

Deadline-ul pentru trimiterea acesteia este vineri, 16 octombrie, ora 20:00.

PASUL 3 – Vino la interviu.

Dacă ai trecut de etapa chestionarului, prezintă-te cu încredere la interviu! Interviurile vor avea loc în perioada 20-24 octombrie. Suntem nerăbdători să te cunoaștem și nu vrem ca emoțiile să împiedice acest lucru.

PASUL 4 – Mentorat

Dacă ai reușit să treci și de interviu, ultima etapă în procesul de recrutare o reprezintă perioada mentoratului în care, timp de 4 săptămâni, vei face echipă cu alți recruți sub îndrumarea a 2 mentori pentru relizarea diferitelor sarcini ce simulează activitatea obișnuită a Asociației, să înțelegem și tu, și noi, cum te-ai adapta acesteia.

Nu mai sta pe gânduri! MEET your destiny, join our TEAM and ZOOM in your evolution!

*Prin trimiterea formularului ești de acord cu PRELUCRAREA DE DATE PERSONALE de către Asociația Studenților în Drept.

Important: Te rugăm să ne trimiți documentul în format PDF și ai grijă să nu te semnezi pentru a putea fi secretizat.

Hai și tu în ASD!