Comunică. Inspiră. Convinge!
Asociația Studenților în Drept a înregistrat încă un succes prin organizarea celei de a doua ediții a competiției de public speaking, SpeakUp, singura competiție de acest fel destinată studenților la Drept. Marea finală, reprezentând cea de a treia etapă din cadrul concursului, a avut loc pe 7 decembrie în Aula Magna a Facultății de Drept din cadrul Universității din București.
Juriul concursului, care a avut de luat o decizie dificilă datorită prestației ireproșabile a concurenților, a fost format din cunoscuți oameni de televiziune și traineri în cadrul Intact Media Academy, anume Alessandra Stoicescu și Valentin Butnaru; persoane pasionate de debate și public speaking, precum Cosmin Cristea, membru Ardor Muntenia; Ștefan Ionescu, profesionist în practica dreptului bancar în cadrul NNDKP; dar și Cozmin Andrioae, trainer acreditat de public speaking și vicepreședinte al UNSR.
Dacă în cadrul etapei anterioare, concurenții au avut drept temă „Hoții de timp”, în cadrul finalei, discursurile celor 5 finalişti au fost realizate pe baza temei „Viitorul acum”. Totodată, concurenții, aleși în mod aleatoriu, au avut de extras înaintea prezentării discursului șiun element de improvizație pe care să îl includă în momentul lor.
Primul concurent, Nagîţ Vlad-Alexandru, a deschis seara cu un discurs centrat în jurul ideii de solitudine dar şi de ce implică viitorul, văzut„prin prisma lucrurilor pe care am putea să le pierdem”. El a reuşit să tragă un semnal de alarmă asupra unui lucru important în viaţa noastră, anume viitorul Pământului, dar şi imposibilitatea existenţei unui viitor pentru acesta.
În continuare, cel de al doilea concurent, Ştefan Gâlmă, a conturat viitorul, în cadrul discursului său, ca fiind o schimbare pe care o aşteaptă fiecare, o schimbare ce „aduce ceva necunoscut”. Bazându-se pe propria experienţă, anume momentul în care a luat decizia de a fi văzut ca o persoană de sine stătătoare, separându-se de fratele său geamăn, Ştefan a subliniat importanţa asumării şi manifestării vulnerabilităţii, întrucât doar astfel „viitorul o să ne ţină minte”.
Florea Bianca, cea de a treia concurentă, şi-a început discursul cu prezentarea generaţiei milenials, tinerii născuți între anii ’80-2000, ce trăiesc cu și prin tehnologie și care sunt mai aproape de a prelua controlul decât se așteaptă lumea. În încheierea discursului, Bianca a pus ”punct și de la capăt”, concluzionând că trăsăturile generației milenials sunt cele ale tinerilor dintotdeauna.
În ceea ce îl privește pe cel de al patrulea concurent, Rareș Bîrle, acesta a afirmat că viitorul nu ne aparţine. El a plecat de la povestea lui Levi Strauss, fondatorul marii companii producătoare de blugi Levi’s, care îndrăznit să ia o decizie curajoasă, într-un „prezent negru”. Astfel, Rareş a ajuns la concluzia că marii oameni ai istoriei au existat pentru că au îndrăznit să decidă în mod curajos, însă mulţi dintre noi trăiesc clipa inconştient şi nu îşi dau seama că deciziile lor sunt baza viitorului lor.
Ultima concurentă, Voica Lupaşcu a evidenţiat refuzul oamenilor de a-şi da o a doua şansă, plecând de la afirmaţia că oamenii au tendinţa de a interacţiona doar cu persoane cu acelaşi statut ca al lor, ei fiind mai mult decât o carapace văzută de ceilalţi. Totodată, ea a adus în prim-plan problema abuzului de putere, afirmând că „Nimic nu este mai înfricoşător decât un zeu care nu ştie ce vrea de la lumea asta”.
În urma celor 5 discursuri, publicul a avut parte de un minirecital live susţinut de Georgia Dascălu, studentă în anul al II-lea la Facultatea de Drept din cadrul Universităţii din Bucureşti, timp în care juriul a deliberat alegerea câştigătorilor. În urma deliberărilor lungi, titlul de Speakerul anului i-a fost acordat lui Ştefan Gâlmă, urmat pe locul 2 de Lupaşcu Voica, iar pe locul 3 de Rareş Bîrle,ei fiind cei care i-au impresionat pe juraţi.
Ajuns la cea de a doua ediţie, SpeakUp este mai mult decât o competiţie de public speaking, el înseamnă timp dedicat ţie. Fie că eşti pe scenă sau pe scaunul din faţa scenei, participant sau membru al echipei de organizare, SpeakUp îţi oferă oportunitatea de a investi în tine, de a fi tu cel care decide curajos, de a fi tu “Viitorul acum”.
Felicităm toţi concurenţii pentru munca şi implicarea de care au dat dovadă, reuşind astfel să depăşească aşteptările juraţilor, dar şi să câştige inimile publicului!
Carmen Jugravu, grupa 112