„Descrie-mi vizuina și îți spun cine este animalul care o locuiește” — Honoré de Balzac
În spirit realist, Balzac concretizează acest principiu al curentului prin intermediul descrierii cu funcție simbolică, dar într-o lume acaparată de media, detalii, informații, povești, emoții, mâncare, cumpărături, drumuri, cheltuieli — toate servite rapid și adesea, în mod intenționat, incomplet — nu ne lipsește oare ceva? Acel „the big picture”, acea privire în ansamblu, perspectiva panoramică. Având un șirag infinit de nucleozomi pe o moleculă de ADN bilateral, nu ne lipsește oare elementul central? Acea informație elementară asupra căreia se adaugă toate celelalte detalii. Ar mai fi fost Sagrada Familia monumentul complex de astăzi, dacă Gaudi nu concepea mai întâi un schelet?
Ce facem când pierdem firul Ariadnei în labirint, ce se întâmplă când Michael Ende îl uită pe Bastian într-o poveste reală și cu adevărat fără sfârșit, cum ne lepădăm de dușmănosul stil „mise en abyme”?
Într-o societate atât de puternic împlântată în ideologia actuală, omul stă între două oglinzi, imaginea lui este reprodusă fidel la infinit… pentru că asta și suntem, prin relații de cauzalitate, complementaritate, ordonare, toți suntem aceiași, toți suntem copii fidele ale unii altora. Însă dilema de aici succedă, dacă nu există autenticitate, dacă toți avem același cod de bare, atunci ce ne distinge suficient încât să putem afirma cu certitudine „Eu sunt Mirela, și nu Marcel”? Ei bine, răspunsul !!atenție, adesea criticat în doctrină ca având profunde implicații politice!! este toaleta.
Grupul sanitar, balnea (lat.), litiera, acea cameră în care femeile își pudrează nasul; denumirea în sine nu evocă sentimente sau impresii, ceea ce impresionează, de fapt, este conținutul. Respectându-se orice citat motivațional apărut vreodată, trebuie să glorificăm conținutul în detrimentul superficialității.
Persoană fizică sau juridică, cu toții avem cel puțin o baie: în casă, în interiorul sau exteriorul proprietății, la birou, în restaurant, în tren, în parc, în aeroport, oriunde. În România, acest cult al vizitelor la domiciliu persistă, fapt ce necesită, de preferat, și o cameră cu apă curentă și un vas de toaletă. Ipohondru sau străin igienei, orice om va întâmpina primordiala problemă a uzitării de urgență a unui WC. Bogat sau sărac, orice gospodar va construi pentru familia sa o toaletă. Misiunea noastră ca rasă umană rămâne aceeași: extragerea mesajelor subliminale din discursurile electorale ale lui Joe Biden.
Dacă ați reușit să descifrați înțelesul filosofic al acestei concluzii, înseamnă că aveți un ochi format, bine adaptat extragerii de adevăr. Dacă nu, nu este nevoie decât de un efort activ de petrecere a timpului pe vasul de toaletă fără a vă uita — cu indubitabila convingere a fi maxime, cugetări și aforisme ale marilor intelectuali francezi — pe telefon.
Mai rămâne de aprofundat numai analiza conflictului alegoric dintre „cameraheads” (simulacrele tehnologice lipsite de identitate care vor să controleze lumea) și „skibidi toilets” (toaletele care au identitate, în speță, umană), care e un soi de mitul lui Sisif al lui Camus adaptat internauților de pe TikTok. Problema de față stârnește un cerc vicios între argumentele pro și contra asupra eradicării rasei umane; de fiecare dată când întreaga planetă ajunge la un consens, nu umanitatea, ci progresul conflictual va fi eradicat, întrucât așa-zisul „Gică-Contra” nu cunoaște limitele spațiale, temporale, etnice sau lingvistice, căci el este însuși Moartea — ghimpele, pumnalul otrăvit ce înjunghie unitatea și solidaritatea pe la spate.
Cum putem fi toți aceiași în fața multitudinii de opinii și viziuni? Unii sunt daltoniști, alții suferă de astigmatism, unii sunt sănătoși, iar alții, regretabil, nu văd deloc. Dar este oare lipsa văzului o constatare regretabilă? Este oare acest simț lipsă un impediment? „Ignorance is bliss”, iar dacă lipsa văzului îi împiedică pe orbi din a vedea haosul pe care noi îl numim „civilizație”, distrugerea pe care noi o numim „evoluție” și toaletele pe care noi le numim „marile orașe ale lumii”, atunci ceea ce este regretabil nu este lipsa văzului, ci existența lui.
Buftea Ioana (anul I), departamentul Marketing&PR