Drumul fericirii
Sugrumat ar plânge ea,
Dacă ar ști cât ar durea
Să o vadă sufletul ei
Că d-un veac de lună piei
Și spre cer s-ar îndrepta,
Lăsând moartea-n urma sa
Să judece a ei durere
Ce o umple de cântecele rele.
Încercat-ar să vorbească,
Dar nu poate-n lacrimi să tocmească
Ce i-a fost dat să vadă
De la cer pân’ la corvoadă,
Câtă ură se resimte
În a lumii grele pilde.
Simțit-ar dorința fericirii
Spre lumină a iubirii,
Dar nu poate să trăiască
De durerea pământească.
Și se urcă spre frumos
De pe drumul cel prăpăstios,
Dar se-mpiedică și cade
De a vieții dură cale.
Și așa rămâne ea
Goală, singură și rătăcită,
Că nu știe ce s-aleagă
Dintre ura parvenită
Sau o viață fericită.
——————————————————————————————————————————————————————————
Drumul fericirii II
De ce ardeai singură de năpastă?
Fără strigăt, fără suflu,
Fără dor de-al tău zbor
Erai întinsă-n scrumul tău,
Așteptând să renaști din lacrimile încinse,
Dar așteptarea era atât de lungă
Încât simțeai doar cum dispari,
Fără grai…
De ce doare-a ta trădare?
Când doar ți-ai ales al tău suflet
În locul celor ce-ți erau putrezi,
Te rugai de mine să te curm,
Dar eu mi-am văzut de drum
Și ți-am făcut mai mult rău atunci,
Decât acum,
Acum când te-am lăsat să-ți vezi de stele…
De ce te uiți în trecut când ai lumina lunii-n fața ta?
De ce aștepți să-ți iei revanșa
Când cea mai bună răzbunare e fericirea ta?
Nu lăsa viața rea să-ți ia șansa
La iubirea ce o meritai.
——————————————————————————————————————————————————————————
Sfârșit de toamnă
Plouă cu petale uscate de toamnă
Cum plouă în sufletul meu lacrimi,
Arde soarele cu dinți
Cum arde sufletul meu în teamă.
Răcoarea caldă
Amestecată,
Totul e un haos
Plouă cu patos.
Spre mirarea mea,
E totul atât de familiar
Ca un amor murdar
Și ca inima mea.
Spune-mi că suferi,
Spune-mi că știi, ai greșit a infinita oară
Spune-mi că suferi,
Spune-mi că îți pare rău pentru ultima oară.
Dar uită-mă,
Căci prezența ta mi-e curmă
Și curând sufletul meu va fi atât de înghețat,
Încât te va fi iertat.
——————————————————————————————————————————————————————————
Prietenul
E oare vina mea,
Pentru că nu te pot ierta?
E oare calea mea,
Să nu te pot uita?
Spre deosebire de alții,
Tu ai avut un dar,
Darul iubirii,
Dar care acum
E doar darul compătimirii…
Tu ai iertat,
Tu ai uitat
Și ai plecat, neîndurerat,
Iar eu am rămas,
Am tras
Și m-am înecat.
M-am înecat în dorul amar, murdar,
Am căzut în prăpastia dragostei
Am zburat spre-a vieții prăpastie
Și poate ne-om întâlni cândva,
În al vieții cavou,
În al sorții decor
Spre al destinului rămas bun, de dor.
——————————————————————————————————————————————————————————
Trecutul
Mi-e scârbă că oriunde m-aș duce, tot acolo te găsesc
Mi-e scârbă că în orice oglindă m-aș uita, tot în același colț al minții mele te zăresc
Stând acolo să putrezești,
Mi-e scârbă că, deși ți-am păstrat loc lângă mine la spectacolul vieții mele,
Tu încă n-ai venit.
Și aștept, și aștept
Să treacă timpul poate-poate uit,
Uit de păcatele noastre,
Dar tot așteptând, mai tare se pune praful, cenușa,
Scrumul focului care se stinge
Se stinge și se transformă în mucegai
Și eu devin tot una cu el.
Adriana Arsenescu