Mulți dintre noi s-au aflat în situația în care rudele, părinții, frații sau profesorii ne-au spus „Nu mai plânge, nu ai motiv” sau, mai ales în cazul persoanelor de sex masculin, „Băieții/bărbații nu plâng!”. Dacă tu nu ești una dintre persoanele astea, felicitări! Felicitări părinților tăi sau persoanelor din jurul tău care au știut (și probabil încă știu) ce este empatia. Pentru cei care au primit bully pe tema „plâns” sau, mai bine zis, „showing emotions when feeling overwhelmed”, well, articolul ăsta e pentru voi.
De ce e bine să plângi? Sunt nenumărate motive pentru care e bine să faci asta, de la „stress relief”, până la plânsul ăla „happy cry” sau „I’ve just lost someone I loved”.
Pentru început, voi vorbi despre nevoia pe care o avem cu toții de a plânge atunci când ne aflăm sub presiune sau suntem stresați. Conform unor studii recent realizate, în momentul în care plângem, creierul nostru eliberează așa-numitele oxitocină și endorfine, hormoni care ajută la eliminarea durerii atât pe plan psihic, cât și fizic. Un aspect foarte interesant în ceea ce privește compoziția lacrimilor este că ea poate fi total diferită, în funcție de situațiile sau evenimentele care le produc. Spre exemplu, când tăiem ceapă sau stăm în fum de țigară, lacrimile pe care le eliminăm vor fi compuse din aproximativ 98% apă. Totuși, când plângem din cauza stresului sau a unei alte emoții, vor fi compuse din chimicale și hormoni, astfel că acest tip de lacrimi este benefic, ajutându-ne să lăsăm la o parte emoțiile, alături de cele două componente (deci nu tăia cepe ca să-ți curmi suferința, că o faci degeaba)1.
Dar oare atunci când plângem de fericire (gen „happy tears”) există vreun beneficiu? V-ați pus vreodată întrebarea „bă, sunt fericit(ă), de ce plâng”? Eu una da, trebuie să recunosc că nimic nu mă debusolează mai rău decât plânsul de fericire. Parcă e un carusel emoțional, o aglomerare de emoții care mă fac să plâng și să zâmbesc în același timp și să mă gândesc brusc cât de recunoscătoare sunt pentru viața pe care o am, așa cum e ea, cu bune și cu rele (mai multe rele decât bune acum cu facultatea, dar nu mai contează, viața trece). Dacă stau să mă gândesc, plâng cel mai mult cu lacrimi „happy” atunci când mă uit la un film emoționant. Sau când termin o carte foarte bună. Sau când revăd o persoană dragă după o perioadă lungă de timp. Anyway, lista ar putea continua. Ce am observat este că toate aceste lacrimi vin după sentimente de tristețe sau dezamăgire sau după un suspans care mi-a creat anxietate – care e „regina la toți”. Oamenii de știință au dezvoltat o teorie, anume că persoanele care au experimentat astfel de lacrimi au avut sentimente sau emoții reprimate. Totuși, nu cred ca se aplică și în cazul persoanelor care primesc rezultate bune, de exemplu, după un examen greu sau celor care se căsătoresc sau care află că vor avea un copil împreună. Tot niște studii recente arată că, în acele momente, emoția este atât de intensă, încât singurul mod prin care corpul o poate exprima este prin lacrimi. Ființele umane sunt creaturi sociale, astfel că avem nevoie de persoane care să ne sprijine, atât în momente grele, cât și în cadrul unor evenimente fericite din viața noastră. Așadar, atunci când plângem de fericire, această manifestare ar putea însemna pentru alte persoane o chemare în sprijin sau un fel de a spune „Haide să petrecem împreună acest moment important”2.
Mulți dintre noi au trecut prin momentele teribil de dureroase când pierdem pe cineva drag nouă, fie că este vorba de un deces, fie o despărțire în care una dintre persoane ar fi dorit ca relația să continue. Când vine vorba despre un deces, este evidentă cauza ce provoacă necesitatea cuiva de a plânge, și anume faptul că nu va mai vedea persoana decedată și îi va simți lipsa. Este benefic să plângem sau să vorbim cu cineva despre persoana pe care am pierdut-o, pentru că, în felul acesta, ne exprimăm suferința sau întristarea și permitem altor persoane să înțeleagă faptul că suferim. Mai ales atunci când discutăm despre persoana decedată, eliminăm o parte din gândurile obsesive care preiau controlul asupra noastră, de cele mai multe ori. Cât despre pierderea unei persoane dragi din cauza unei despărțiri, „time will fix it”. Nu mă refer numai la faptul că, după o anumită perioadă, vom reuși să uităm de acea persoană – adică vom reuși să ne recăpătăm echilibrul necesar pentru a trece peste -, ci și la faptul că, în cazul în care „it is destined for you to be together”, timpul și evenimentele viitoare o vor demonstra. Totuși, pe parcursul „healing”-ului, este foarte important și benefic să te descarci, să plângi, să discuți cu prieteni apropiați, cu frați, surori, rude (despre care știi că te pot înțelege sau ajuta) sau chiar și cu persoane specializate – de exemplu, psihologi.
Oricât de greu de realizat ar suna, este bine să plângem pentru a ne dezvolta sau chiar pentru a ne descoperi vulnerabilitatea. Un filozof important a spus odată: “To share your weakness is to make yourself vulnerable; to make yourself vulnerable is to show your strength.”
Lacrimile de orice fel sunt benefice, plânsul dovedindu-se a fi unul din cei mai importanți factori în cadrul unui proces de refacere a echilibrului, atât fizic, cât și psihic sau sufletesc.
Mara Stoian, anul II, departamentul Marketing & PR
[1] https://www.talkspace.com/blog/does-crying-relieve-stress/
[2] https://www.healthline.com/health/happy-crying#easy-communication