De ce iubesc ASD

Pentru că simt.

E răspunsul pe care îl împărtășesc de fiecare dată când am șansa de a-mi fi adresată întrebarea ”De ce Asociația Studenților în Drept?”.

Natura umană face ca de cele mai multe ori să fim reticenți la a înfăptui un anumit lucru doar pentru că, în acel moment, ceva în interiorul nostru pur și simplu se încălzește.

Acest lucru se întâmplă, însă, cu fiecare gând aruncat în direcția celor trei litere, cu fiecare ședință care reușește să te convingă să îți petreci seara împreună cu ceea ce mândru numești ”a doua familie”, cu fiecare zi petrecută în sala 123, la care acum te referi atât de cald spunând ”acasă”, cu fiecare weekend investit într-un proiect în care credeai până la ultima suflare, cu fiecare secundă în care pur și simplu ai simțit. Ai simțit Asociația Studenților în Drept.

Se pare că tocmai aceste lucruri: a nu putea explica rațional acel ceva, a nu îți fi frică să fii cuprins de sentimente, convingerea de a lucra pentru ceva cu adevărat frumos, ne fac să ne trezim în fiecare zi cu aceeași dorință, același entuziasm, aceeași dragoste.

 Dragoste pentru ASD.

Aceste cuvinte, care par oferite poate mult prea ușor, nu sunt potrivite în context, ar putea spune unii.

Cum ai putea să iubești o asociație? Dacă aceste cuvinte sunt prea mari pentru ceva atât de mic în viziunea altora, pentru mine sunt prea mici pentru ceva atât de mare.

Mare pentru mine, mare pentru toate cele 365 de inimi care bat în ritm de ASD, o expresie care a devenit un simbol al procesului de recrutare din primăvară. Și asta pentru că primăvara, după sesiune, a reînflorit atât magnolia de lângă treptele facultății, cât și pasiunea noastră pentru ASD.

E o nevoie psihologică cea de a căuta ceva în care să credem, ceva pentru care să luptăm, fie că va fi cu tot ceea ce merge prost sau chiar cu noi înșine, pentru a fi mai buni, pentru a nu renunța chiar dacă simțim că nu mai putem, pentru a intra și a în a șaptea zi consecutiv în sediul asociației cu același zâmbet pe față, pentru că știm. Știm că acele litere care decorează unul dintre cei patru pereți ce susțin material sediul înseamnă mai multe decât patru cuvinte. Înseamnă un mod de viață, înseamnă un simbol, înseamnă un vis pe care cândva nu îl credeai realizabil, dar din care nu mai vrei să te trezești.

Știm că am găsit în ASD sentimentul acela de siguranță pe care involuntar ni-l dorim de la orice mediu în care petrecem atât de mult timp precum o facem la Facultatea de Drept, sentiment care se asigură ca tot ceea ce producem să fie la nivelul la care doream, care ne face să evoluăm alături de suflete care îmbracă dragostea pentru ASD, care ne face ca, la sfârșitul zilei, să fim mulțumiți, de noi, de asociație, de zâmbetele pe care le-am primit de la oamenii pentru care am făcut totul.

Trăim atât de multe momente pe parcursul vieții noastre, dar câte reușesc cu adevărat să ne schimbe? Câte reușesc să ne conducă pe un alt drum, să ne facă să schimbăm ceva în noi, să ne facă mai buni, să ne facă să simțim? Într-o lume ideală, cel mai probabil, am putea afirma că aceste momente reprezintă regula și celelalte sunt excepția. Eu nu pot conferi aceastei sintagme un caracter de adevăr, dar, într-un anumit mod, nu îmi pare rău. Nu regret, pentru că, în acest mod, momentele pe care le clasificăm ca făcând parte din această categorie și care și-au câștigat locul pe lista cu lucrurile pe care le ținem cel mai aproape de sufletul nostru, sunt cu atât mai speciale. Și tocmai pentru a păstra oarecum puritatea acestei clasificări, mi-a fost frică să debutez lista mea până acum 7 luni, într-o anume zi pe care o păstrez și acum în mintea mea cu titlul de sărbătoare.

Este vorba de 21 octombrie 2015, ziua în care am intrat în ceea ce avea să îmi schimbe viața.

Și sunt fericit. Sunt fericit pentru că a fost cel mai frumos an din istoria ASD. Sunt fericit pentru că a fost cel mai frumos an din istoria mea. Sunt fericit pentru că amor societatis nostra lex.

Așadar, de ce iubesc ASD? Am spus-o în ultimele luni, o spun și acum și o voi spune și în viitor.

Pentru că simt.

Buligai – Vrânceanu Alexandru, grupa 116