Care e motivația de a participa la acest concurs?
Matei Pieca: Având o experiență în dezbaterile academice încă din 2016, am zis că, după o lungă pauză, să văd dacă mai sunt bun de ceva sau dacă am uitat tot. Rezultatul mi-a confirmat prima ipoteză, din fericire. Așadar, mai întâi de toate, la bază a stat o motivație de ordin personal, dar mi-am dorit să particip și din rațiuni academice, gândindu-mă că este o experiență utilă din foarte multe puncte de vedere.
Ioana Farcaș: Motivația mea a fost să spun lumii despre subiectele care mă pasionează, subiecte ce ar trebui dezbătute mai des în societatea contemporană.
Diana Feher: Mă gândisem de ceva timp să particip, însă aveam anumite rezerve, mai ales că nu am mai avut experiențe cu vorbitul în public. Am vrut să-mi fac o primă experiență cu public speaking-ul, astfel că am considerat “SpeakUP”-ul ca fiind o oportunitate bună. Eram curioasă dacă rezonez cu această arie și mi s-a confirmat că îmi place să vorbesc în public. SpeakUP a fost mai mult decât o competiție, a fost o experiență extrem de benefică pentru mine.
Andreea Sicoe: Mereu m-am declarat un Harap al crezului artistic al lui Blaga care ne spune, pe scurt, că în fața misterului rolul nostru este acela de a-l adânci pentru a lăsa lumii un mister și mai mare. Am adaptat asta în viața mea de zi cu zi, încercând să-mi permit a lua câte ceva de la fiecare persoana care mi-a trecut prin față. Indiferent cât de puțin am vorbi cu un om, la finalul conversației tot putem rămâne cu cel puțin o întrebare care să adâncească misterul, care să ne facă să schimbăm felul în care vedem unele lucruri. SpeakUP ne ridică astfel de întrebări ca un nivel și mai mare. Pe de-o parte, dintr-un soi de egoism, am vrut să profit de acest lucru și să-mi canalizez sporirea misterului, pe de-o altă parte, am considerat scena perfectă pe care eu să devin omul pe care îl întâlniți în viață și care să vă ridice o serie cât mai mare de întrebări. SpeakUP a fost pentru mine locul în care pot lăsa ceva în urmă.
Care crezi că sunt acele subiecte care ar trebui dezbătute mai des?
Ioana Farcaș: În prima etapă am vorbit despre feminism, rolul său în societate și de ce cred că această mișcare e încă relevantă și necesară în societatea actuală. Ar trebui să vorbim mai des despre inegalitățile și abuzurile de gen care au loc. În a doua etapă am vorbit despre neasumarea responsabilității față de propria viață și despre cum cel mai bun moment de a schimba ceva la noi e ACUM. În finală am încercat să ating subiectul ignoranței văzut în raport cu propriile viziuni. De multe ori, ne mândrim cu viziunea noastră și nu ne oprim să ne întrebăm dacă ea e bună sau nu.
Cum ai descrie experiența trăită cu ocazia participării la acest concurs?
Matei Pieca: E complicat să răspund. Am sentimente mixte față de competiție, dar mă gândesc să particip și la anul.
Ioana Farcaș: A fost o experiență specială. Am simțit cum mă redescopăr și cum evoluez de la o etapă la alta. Deși aveam zile în care nu reușeam să scriu nicio idee bună pentru discurs, înainte de fiecare etapă mă simțeam atât de mândră de speech-ul creat, încât mergeam la concurs din dorința de a le expune participanților ideea pe care am format-o, nu neapărat gândindu-mă la calificarea în următoarea etapă. Experiența SpeakUP e ceva diferit, ceva ce, cu siguranță, voi dori să experimentez din nou.
Ai putea să ne zici câte ceva legat de experiența trăită și ce impact a avut aceasta asupra ta?
Matei Pieca: Cred că overall a fost destul de plăcută și utilă. Trainingul pe care l-am primit de la Horia a fost super, discursurile au fost challenging, iar adrenalina incomparabilă.
Există vreun obstacol sau vreo provocare cu care te-ai confruntat pe parcursul concursului? Dacă da, cum ai reușit să îi faci față?
Matei Pieca: Timpul scurt pentru redactarea discursurilor și feedback-ul dezastruos din finală. De prima etapă am trecut mai greu, fiindcă a trebuit să tot gândesc/pregătesc/scriu/rescriu discursuri în timpul limitat de după facultate, iar de ultima etapă am trecut ușor, fiindcă nu prea m-a interesat.
Ioana Farcaș: Obstacolul recurent în toate cele trei etape a fost faptul că aveam foarte multe idei, dar în momentul în care le puneam pe hârtie, ele nu se legau nicicum între ele, ceea ce îmi provoca foarte multă frustrare. Am realizat că cel mai bun mod de a rezolva acest impas era să las discursul de-o parte, să nu mă mai gândesc la el toată ziua, iar a doua zi să o iau de la capăt. În mod surprinzător, a doua zi totul era mult mai clar, iar discursul se scria parcă de la sine.
Diana Feher: Eram puțin speriată de faptul că voi primi un subiect pe baza căruia eu trebuie să scriu ceva care să nu fie foarte previzibil, să fie interesant și cu care să pot capta atenția publicului.
Înainte de prima etapă, mi-am scris și finalizat discursul înainte cu o săptămână (cel puțin) de concurs, deși subiectul era unul ales de noi. Mi-era puțin frică de reacțiile publicului, să nu o dau în sofism sau aberație și, mai ales, să nu-mi uit discursul. Îmi conferea siguranță să văd că îl stăpânesc, astfel că mi-am repetat discursul de multe ori.
Apoi, în semifinală și în finală mi-a luat mai puțin timp să-mi finalizez discursul, deși mi-a fost greu să-mi găsesc inspirația în primele zile. Am încercat să nu vin cu ceva foarte previzibil și să mă feresc de un tip de discurs mai tehnic. Îmi place să merg pe un discurs mai emoțional, deoarece cred cu tărie că emoția este ceva cu care putem empatiza în mod unanim.
Andreea Sicoe: Eu sunt Andreea. Punct. Mereu am ales să fiu vulnerabilă în discursurile mele, să mă prezint pe mine, cu bune și cu rele. Lucrul acesta nu a fost ușor de fiecare dată. Uneori ne simțim pierduți, uneori nu ne mai cunoaștem, alteori ne iubim prea mult sau poate trăim în iluzii acceptate. Marea bătălie se duce în a te accepta indiferent de etapa în care te afli. Pregătirea discursului a presupus mereu o etapă de discuție cu mine, cea care eram atunci. Am avut adevărate momente de descoperire, momente în care eram supărată pe mine sau momente în care mă admiram. Uneori deveneau adevărate blocaje artistice din frica de a-mi recunoaște problemele care mă frământau. Înainte de semifinala de anul acesta, eram într-un punct atât de dezorientat încât am vrut să nu mai particip.
Ceea ce m-a ajutat să le depășesc mereu a fost Eu sunt Andreea– acceptarea a ceea ce sunt.
De unde îți luai inspirația pentru a-ți pregăti discursurile?
Matei Pieca: Discursurile sunt originale în proporție de 150%. M-a ajutat mult, în schimb, faptul că sunt student și la Facultatea de Teologie Romano-Catolică (pentru tema din semifinală), precum și faptul că citesc știri și articole din diverse domenii (pentru tema din finală).
Ioana Farcaș: Cea mai importantă sursă cred că a fost și va rămâne mereu experiența personală. Atunci când prezinți un discurs în care chiar crezi, o poveste trăită de tine, informația ajunge altfel la receptori. Pentru finală, recunosc că experiența personală nu mi-a fost suficientă, așa că am apelat la videoclipuri de pe Youtube care abordau tema dată pentru a vedea diferite perspective asupra subiectului.
Ce sfat le-ai da oamenilor, în general, sau cu privire la participarea la acest concurs, în special?
Matei Pieca: Oamenilor, în general, făcând aluzie și la tema din finală (a fi neinformat în lumea informației la un click distanță este o alegere), să încerce să nu mai înghită pe nemestecate narativa predominantă, împinsă de mainstream media, iar pe viitorii participanți îi sfătuiesc să ia din experiența aceasta tot ce e mai bun.
Ioana Farcaș: Sfatul meu ar fi acela de a vorbi. Numele concursului, „SpeakUP”, e cel mai bun sfat pe care îl poate primi oricine. Într-o societate în care există atât de multe probleme, e nevoie ca fiecare dintre noi să-și exprime clar convingerile. Dacă rămânem impasibili, lucrurile nu se vor schimba. În schimb, dacă învățăm și avem curajul să exprimăm ceea ce ne deranjează, suntem cu un pas mai aproape de schimbarea dorită.
Diana Feher: Întrebările și fricile sunt prezente printre toți vorbitorii în public. Cred că un prim pas, pentru a putea vorbi în public fără frică, este să ai foarte multă încredere în subiectul tău, în ceea ce vrei tu să transmiți auditoriului. Pentru asta trebuie să te gândești bine înainte despre ce vrei să vorbești și să-ți dai seama cui vorbești și în ce fel, pentru ca mesajul tău să fie cât mai bine transmis.
După ce răspunzi întrebărilor acestora în prealabil și ajungi la concluzia că mesajul tău va putea fi primit și înțeles de către majoritatea celor din public, ai căpătat o siguranță și o încredere în tine și în mesajul pe care vrei să-l transmiți, chestiuni care te vor ajuta la eliminarea sau ameliorarea fricii de vorbit în public.
Încă un lucru care este foarte important pentru a-ți combate frica de vorbit în public este că, pe parcursul discursului tău, să fii prezent și să te simți conectat cu cei care te ascultă. Asta îți va conferi o anumită senzație de confort.
Andreea Sicoe: Orice facem necesită timp. În contextul acesta, cel mai bun sfat pe care îl pot da este „Dă-ți timp!”. Diminuarea fricii provine din obișnuința de a simți acea emoție. Frica de vorbit în public există în fiecare dintre noi și va fi acolo mereu. În timp, prin exercițiu, ne obișnuim cu ea și nu se mai simte atât de puternic.
Sfatul meu trebuie să fie completat de “Fii curajos!”. Pentru a putea ajunge la a te obișnui cu ea, trebuie să ai curajul de a-i da piept. Dacă reușești să faci primul pas, restul vor veni de la sine.
Care este secretul perseverenței?
Andreea Sicoe: Vorbitul în public este oxigenul plămânilor mei. Mi-e simplu să răspund spunând că a vorbi în public a fost parte din viața mea de când mă știu. Firește că asta m-a motivat constant, mai ales că mereu am participat dintr-o simplă plăcere. Totuși, am dat și de momente de dezamăgire. Chiar dacă am ajuns la fiecare ediție până în finală, locurile pe care le obțineam mă făceau uneori să mă întreb dacă chiar este locul meu acolo. Dar niciodată nu apucam să duc prea departe acest gând pentru că mă loveam de adevăratul meu secret al perseverenței – publicul. Sunt un speaker emoțional, caut să le las oamenilor, alături de idei, și multe simțăminte. Asta mi-a asigurat mereu reacții puternice din partea publicului meu. Ori și dacă un singur om îmi spunea la final „Sic, mi-au dat lacrimile”, știam că vreau să continui să fac asta, indiferent de rezultat.
Secretul perseverenței stă în a iubi ceea ce faci. Eu iubesc vorbitul în public, dar mai mult iubesc oamenii.
Găsește ceva de iubit în ceea ce faci și, cu siguranță, nu te va opri nimic!
Ana Ivănescu și Tiberiu Popa, anul III, departamentul M&PR