Anul acesta, finala SpeakUP a fost despre patru concurenți. Aceștia au transpus publicul în lumea credinței sau, din contră, în universul absenței ei.
Roxana Stăneci
Primele cuvinte ale Roxanei au fost o certitudine: toți ne încredem în ceva. Dumnezeu. Știință. Soartă. Sfântul Cinci. Până și nihiliștii cred în ceva: în lipsa de rost a diverselor concepte create de oameni. Așa că e greu să nu crezi în ceva. Ea și-a centrat discursul pe o realitate cu care ne confruntăm astăzi. Motoarele de căutare online.
Sunt, totuși, de părere că în momentul în care alegem să ne încredem în rezultatele afișate de motoarele de căutare online, noi, de fapt, nu credem în nimic. Nu pentru că ar fi minciuni gogonate și totul este fake news, ci pentru că algoritmii din spatele motorului respectiv nu înfățișează realitatea obiectivă, ci realitatea care crede că ți-ar plăcea ție, utilizatorului. Sau dumneavoastră. Sau mie.
Cu toții distorsionăm realitatea și facem asta cu o constanță înfiorătoare, filtrând-o mereu prin valorile noastre. Adăugând acest lucru la algoritmii de căutare online, noi ajungem să filtrăm o imagine deja filtrată. Deci filtrul acesta care se interpune între tine și realitatea obiectivă nu-ți dă ocazia să vezi alte perspective și să realizezi că, poate, tu ai crede în altceva. Nu îți dă șansa la o dezbatere reală.
Așadar, când ne încredem în ce ne arată un motor de căutare, noi nu credem în nimic adevărat 100%, ci doar într-o reflexie a obiceiurilor noastre de gândire.
Teo Ilie
Din partea lui Teo am asistat la o demonstrație practică a axei timpului, folosind un telefon Siemens A50.
Trecut. Prezent. Și viitor. Întrebarea pe care trebuie să ne-o punem este: de care dintre aceste momente mă pot lipsi? În care dintre ele nici măcar nu e nevoie să cred?
Pot să nu cred în trecut? Răspunsul este nu. Poți să eviți anumite amintiri din trecut, ba chiar poți să te minți legat de anumite evenimente din trecut, însă pur și simpla trecere prin viață te face să ai un trecut. Ai fost undeva și ai lăsat o urmă în spate – nu ai cum să nu crezi că ai existat.
Pot să nu cred în viitor? Să luăm un exemplu prin care, fără excepție, cu toții am trecut chiar de curând: pandemia. Vă întreb: ce ne-a făcut să trecem peste zilele acelea negre? Speranța în viitor. Credința în viitor. Am crezut cu adevărat că „totul va fi bine”. Așadar, nici să nu crezi în viitor nu reprezintă o soluție.
Dacă în privința trecutului și a viitorului mai avem dubii, în ceea ce privește prezentul totul ar trebui să fie clar. Ceea ce trăiești aici și acum, nimic mai mult. Credința în prezent este, de fapt, ancora pentru trecut și viitor.
În final Teo ne-a oferit trei sfaturi: prețuiți trecutul, credeți cu toată inima în prezent și aveți încredere în viitor.
Însumându-le pe toate 3, putem concluziona astfel: să nu lăsăm ca trecutul să intervină în prezentul nostru pentru că altfel ne va fi greu să pășim cu inima liberă în viitor.
Cosmin Badea
Cosmin ne-a oferit o sumă de lucruri în care un individ ar putea să creadă.
Începem cu începutul: divinitatea. Dacă un individ nu crede în divinitate, crede în absența ei. Ok, poate nu crede nici în absența ei. Atunci crede în lucruri, poate un scaun. Dacă nu vrea să creadă în lucruri, intrăm pe planul spiritual: cogito ergo sum; individul crede în el însuși. Dacă nu vreau să cred în divinitate, nu cred în lucruri și nu cred în mine, nu mai pot crede în nimic, astfel că sfera lucrurilor în care aș putea să cred se închide.
A crede în ceva înseamnă a avea încredere. Dacă nu ai încredere, îți este teamă. Și dacă îți este teamă crezi în frică. De ce trebuie să credem în ceva? Oamenii sunt construiți să creadă în ceva, le oferă siguranță psihică și emoțională. Astfel că omul folosește credințele pentru a exista, credințele ne fac bine, ele ne definesc realitatea.
Cosmin ne-a mărturisit că nu ne poate spune în ce să credem, dar ne pot sfătui să mai credem și în ce cred alții.
În prezent, trăim într-o societate dezbinată din două motive: tehnologia și pop culture. Înainte, când oamenii să războiau unii cu alții, erau mai uniți decât suntem noi în prezent.
Găsim undeva pe pământ ceva să ne susțină orice credință – singurătatea. Suntem singuri pentru că am învățat să fim singuri.
Cosmin a concluzionat discursul printr-o încurajare: Să credem unii în alții, pentru că în acest fel nu mai suntem nici singuri, nici triști.
Victor Mocanu
Victor și-a început discursul cu un semnal de alarmă pentru conștientizarea sănătății mintale a bărbaților, pentru a ajunge mai apoi la ideea că noi suntem persoanele care ne conving să nu cerem ajutor de teamă că am putea fi priviți diferit.
Paddy Pimblett spune: „Există un stigmat în această lume că bărbații nu pot vorbi. Dacă ești bărbat, întâmpini greutăți și crezi că singura modalitate de a-ți rezolva problemele este să te sinucizi, te rog să vorbești cu cineva. Prefer să-mi plângă prietenul pe umăr decât să merg la înmormântarea lui săptămâna viitoare. Deci, vă rog, să scăpăm de această stigma și să-i facem pe bărbați să înceapă să vorbească.”
Nu numai că viață este lipsită de sens, dar este și foarte scurtă. De ce am irosi aceste minute prețioase încercând să ne încadrăm în așteptările celorlalți. Aceasta este ideea principala din Fight Club (cartea și filmul). Cu alte cuvinte, realitatea din zilele noastre privită printr-o prismă puțin mai extremă. Este oare această realitate lipsită de sens? Cum putem găsi un scop într-o existență lipsită de un scop anume?
În continuare Victor a încercat să traseze o paralelă între o societate fictivă și lumea reală.
Dacă nu mai suntem deținuți de propriile bunuri materiale, renunțăm la anumite norme sociale și încetăm să fim unicul obstacol ce stă între noi și atingerea scopului propus, atunci ajungem să nu mai credem în nimic. Cu alte cuvinte, devenim capabili să ne bucurăm de viață, una pe care noi ne-am propus-o și suntem transpuși în cel mai apropiat punct de utopie.
SpeakUP ediția 2022 a fost câștigat de Victor Mocanu, pe care îl felicităm pe această cale. Felicitări călduroase merg și către Cosmin Badea (locul al II-lea), Roxana Stăneci (locul al III-lea) și Teo Ilie (mențiune).
De asemenea, trebuie să apreciem munca din spatele acestui concurs. Totul a fost posibil numai cu ajutorul colegilor noștri din Departamentul Academic.
Ne revedem anul viitor cu noi teme și noi oameni care să ne ofere o nouă perspectivă asupra acestora.
Miruna Hatmanu (anul I), Miruna Ilie (anul I), Raluca Ionici (anul I), Delia Silimon (anul I) și Ruxandra Răcăreanu (anul IV), departamentul Marketing & PR