Anul acesta, finala SpeakUp a pus cinci concurenți față în față cu două concepte antitetice: destinul și liberul arbitru. În discursurile lor, aceștia au arătat felul în care cele două se întrepătrund spre a ne călăuzi în viață, dar și cum se delimitează unul față de celălalt.

 

Alexandra Stoicescu

 

Concurenta își începe discursul printr-un exercițiu de imaginație prin care ne îndeamnă să ne gândim la persoana preferată, la calitățile acesteia. În urma acestui exercițiu rezultatul a fost clar: suntem unici; gândurile nu ni se suprapun, pentru că fiecare are atât percepții, cât și credințe diferite asupra lucrurilor ce îi aduc fericire. Dar de ce fericire? Alexandra susține că acest element reprezintă distincția-cheie între liberul arbitru și destin, iar cât despre credință, ea afirmă că există pentru a ajuta la explicarea deciziilor luate.

Pentru a clarifica cele două concepte amintite, le compară cu minusul și plusul de pe baterie, albul și negrul care, la rândul lor, împart o baterie, respectiv formează griul. Totuși, pentru a simplifica procesul, s-a folosit de teoria HIHA, care constă în ideea că fiecare râde în felul său — hihi/haha, râs care are drept scop exprimarea amuzamentului. 

De ce aceste două concepte au câte un aport în fericirea fiecăruia? Concurenta a acordat câte o definiție fiecărui concept. Prima dată definește liberul arbitru ca fiind capacitatea absolută de a alege în concordanță cu voințele proprii. Astfel, există puterea de a alege în fiecare moment al vieții, dar sunt și momente în care accesul la aceste decizii poate fi diminuat fie de factori interni, fie de factori externi: pot alege dacă vreau să îmi continui discursul sau nu, însă nu am acces la varianta în care îmi doresc să savurez langoși. Apoi, a definit destinul ca fiind acea forță sau voință supranaturală, un factor spiritual, despre care se crede că hotărăște tot ce se întâmplă în viața cuiva; acesta poate sau nu să existe, dar un lucru e cert, mereu va fi invocat — așa a fost să fie… 

În final, a susținut că între aceste concepte există un echilibru pe care fiecare în parte ar trebui să îl descopere.

 

Pentru că la finalul zilei putem alege dacă ne dorim să râdem în hi sau în ha, putem alege să credem orice vrem…, dar să nu uităm niciodată că, uneori, e ok să spunem „que sera sera”, fără să știm ce va urma.

 

 

Ana Șosiu

 

Ana și-a început discursul cu o întrebare: Suntem păpușarii vieții noastre sau marionetele propriului destin? Concurenta propune un exercițiu de imaginație, în care omul este parte a unei piese de teatru în trei acte, încercând să scape de sfori.

Primul act este dominat de destin, care reprezintă o forță superioară ce controlează în totalitate ființa. Însă, se conturează două principale atitudini față de această realitate: pe de o parte, marioneta docilă acceptă destinul, crezând că oricum nu-l poate înfrânge, iar, pe de altă parte, marioneta rebelă luptă contra sorții sale, încurajând omul să-și aleagă propria cale. 

În cadrul celui de-al doilea act, oricine poate alege ce-și dorește. Dar ce se întâmplă când omul are libertate absolută? Deși acesta are liber arbitru, observă că există ceva ce îl influențează în alegerea sa. Astfel, începe să-și pună întrebări în încercarea de a găsi un sens.

Actul trei se desfășoară pornind de la aceste întrebări: cum coexistă destinul și liberul arbitru? Deseori, omul se simte ca într-un labirint, neștiind ce cale să urmeze, temându-se de consecințele propriilor alegeri. În acest fel, se lasă ghidat de soartă și își dă seama cum ea de fapt îl ajută și îi estompează temerile.

Așadar, Ana arată cum rolul destinului este de a oferi mici semne îndrumătoare, lăsându-i omului libertatea de a-și alege parcursul în viață. Destinul ne creează cadrul, iar noi suntem liberi să alegem culorile cu care să-l umplem.

  

Anelisse Bîcîin

În viziunea lui Anelisse, problema nu se concentrează asupra echilibrului dintre destin și liber arbitru, ci asupra blamului atribuit celor două în diverse împrejurări. Adesea, destinul este cel învinovățit, pentru a putea merge mai departe. Însă, de aici se nasc și mai multe întrebări, precum al cui este meritul a ceea ce se întâmplă în viață, al universului ce privește din exterior sau al omului în sine, putând fi mândru de propriile reușite?

Liberul arbitru este greu de acceptat din cauza presiunii și a fricii că alegerile proprii ar putea avea consecințe. Astfel, în fața răului, vina este aruncată asupra destinului, dar în fața binelui, oamenii uită să-i mai mulțumească, atribuindu-și meritele. 

Anelisse recunoaște că e speriată de gândul că trebuie să își facă singură alegerile, neștiind dacă acestea sunt bune, însă, ce o bucură, totuși, este faptul că are această posibilitate de a alege în primul rând. Trecutul României păstrează exemplele unor voințe constrânse, așa că libertatea este prețioasă. 

Concluzia la care ajunge Anelisse este aceea că destinul te lasă să crezi că ai liber arbitru, însă alegerile preexistă, iar tot ce face omul este să și le însușească. Deși simți că faci propriile alegeri, tot destinul este cel care ți le oferă. 

 

Delian Purdel

 

Dincolo de naturalețea conceptelor de destin și de liber arbitru, pentru Delian procesul de reflectare cu privire la echilibrul dintre cele două a fost unul de anduranță. Totuși, în acest „miraj”, lumea a uitat cui îi folosesc aceste două noțiuni, și anume omului, cea mai complexă ființă și măsura tuturor lucrurilor. Cea mai verosimilă sursă de informare cu privire la aceste idei este chiar originea celor două, motiv pentru care finalistul l-a adus în discuție pe Nietzsche. 

Dogma românilor este că o nereușită apare ca rezultatul destinului, iar un succes se datorează întotdeauna liberului arbitru. Oamenii își doresc să aibă în mână atât prezentul, cât și viitorul. Oamenii își doresc să se aibă în mână pe ei înșiși.  

Cu toate acestea, destinul vorbește prin liberul arbitru, motiv pentru care propune ascultătorilor să se repună în anumite situații din trecut, la diferite vârste, începând chiar cu propriile copilării. Delian însuși relatează câteva evenimente–cheie din viața lui, întorcându-se în final, în prezent, moment în care și-a dat seama că fiecare decizie pe care a luat-o a fost în acord cu ceea ce îl reprezintă, cu ceea ce se identifică. Oare chiar am avut șansa să aleg din multe variante ceea ce sunt eu acum? Ceea ce suntem noi a vorbit prin alegerile noastre.

Cu toate acestea, de ce ne interesează să găsim un echilibru? Și dacă oamenii au sau nu un destin, tot sunt responsabili pentru acțiunile lor, pentru deciziile lor, iar mai devreme sau mai târziu, tot vor ajunge să se felicite sau să se blameze. 

Drept concluzie, Delian a susținut că nu există o cheie universală, ci fiecare trebuie să-și găsească propria cale care să-i deschidă ușile către oportunități.

 

Bianca Mirea

 

Bianca este de părere că destinul și liberul arbitru, la o primă vedere, se exclud reciproc. Ea crede că pentru orice variantă ar opta ar ieși în dezavantaj, întrucât nicio soluție nu pare a fi compatibilă cu modul de viață, cu valorile și cu principiile ei — pentru a accepta cu inima împăcată existența destinului, ar trebui să accepte și existența unei entități supranaturale ce are un plan prestabilit pentru fiecare om în parte. Cu toate acestea, pentru a crede că există exclusiv liber arbitru, ar trebui să își asume responsabilitatea pentru fiecare lucru care i se petrece în viață. Prin urmare, aceasta a încercat să se înțeleagă pe sine, urmând să analizeze câteva evenimente din viața ei.  

Primul moment în care a auzit despre destin a fost la nașterea fratelui său. În Oltenia, la nașterea unui copil, se întinde în casa nou-născutului o masa mare, numită „cina ursitoarelor”. Aceste ursitoare sunt ființe supranaturale care vin și hotărăsc soarta celui născut, iar cu cât masa este mai bogată, cu atât destinul va fi mai fericit și norocos. Observând existența ursitoarelor din folclorul românesc, a Moirelor din mitologia greacă și a Parcelor din cea romană, Bianca a constatat că omul nu a acceptat să lase viața propriului copil în mâinile sorții și a decis să intervină, să mituiască și chiar să păcălească aceste ursitori, astfel încât să ursească numai de bine. (…) Oamenii au simțit nevoia de a face loc liberului arbitru în calea destinului.

Cel de-al doilea moment reprezentativ a fost cel când Bianca era la o pomană, la o masă cu oameni de-a stânga și de-a dreapta, iar preotul satului – în capul acestei mese. Bineînțeles că replica „Dacă așa a vrut Dumnezeu să îl ia” a fost nelipsită în dialoguri, însă preotul nu a putut decât să intervină, explicând care este de fapt legătura dintre Dumnezeu și liber arbitru. Astfel, Dumnezeu știe toate alegerile pe care oamenii le vor face în viață, însă el nu poate interveni. Oamenii au control absolut asupra propriilor alegeri, iar fiecare este responsabil pentru propriile acțiuni, deci evenimentele tragice nu pot fi văzute ca fiind consecințe ale acțiunilor divinității, ci doar ca ale acțiunilor personale. Destinul poate fi văzut numai anterior, în spate, după ce îți vei fi trăit viața.

Concurenta a decis că se va rezuma la a accepta existența destinului, indiferent de sursă, dar va crede și în existența liberului arbitru care intervine în planul acestui destin. La sfârșit, important este să-ți găsești libertatea interioară, să ai curajul să accepți ce ți se întâmplă în viață, dar să nu rămâi nemișcat, ci să lupți să schimbi orice situație în favoarea ta.

Astfel, finala SpeakUp a anului 2024 a avut-o drept câștigătoare pe Alexandra Stoicescu, fiind urmată de către Delian Purdel, pe locul al II-lea, și de Ana Șosiu, pe locul al III-lea. Bianca Mirea și Anelisse Bîcîin au primit, fiecare, câte o mențiune.

 

Alexandra Burlacu (anul II), Ilinca Mihalache (anul IV)

departamentul Marketing&PR