Dacă e ceva ce urăsc foarte mult pe această lume cam la fel de mult cât urăsc traficul în Bucureşti şi sesiunea e să aştept. Urăsc să aştept orice – trenul, autobuzul, vânzătoarea, vacanţele – şi îmi vine greu să aştept chiar şi acele lucruri de care sunt foarte încântată. Îmi pierd răbdarea repede, mai ales când simt că jumătate din viaţă o petrec aşteptând la semafor.

Şi pentru că am început într-o notă destul de pesimistă, acum vreau să vă povestesc despre cel mai aşteptat eveniment din toamna aceasta, un proiect drag sufletului meu, proiect care a ajuns la cea de-a patra ediţie. Este vorba despre “Învaţă să fii student”, un proiect cu, despre şi pentru boboci, menit să îl transforme pe Elevius, elevul timorat şi timid, în Studentius, studentul de toate zilele de la Facultatea de Drept. Aici avem ocazia să ne distrăm, să ne cunoaştem atât colegii de an, cât şi pe cei mai mari, avem ocazia ca ei să devină prietenii noştri cei mai apropiaţi şi în acelaşi timp, aflăm o grămadă de informaţii utile, care vor face începutul facultăţii mai puţin anevoios.

Este un sentiment minunat ca după ce eşti iniţiat în viaţa de student, ca boboc, să fii organizator al proiectului şi să observi transformarea unor elevi în studenţi la Drept.

Zilele acestea au fost minunate, am observat oameni frumoşi şi implicaţi, atât de partea bobocilor, cât şi de partea voluntarilor ASD, cu unii dintre ei am reuşit să vorbesc foarte mult, iar jocul de cunoaştere “Rotativa” ne-a adus mai aproape pe toţi şi ne-a ajutat să aflăm nevoile bobocilor, dar şi să socializăm şi să devenim prieteni.

În primul rând, vreau să le mulţumesc tuturor celor care au participat la ISFS16, le doresc succes tuturor bobocilor, iar despre experienţa participării la această ediţie a proiectului ne vorbeşte Andreea Iulia Lupu, proaspăt student al Facultăţii de Drept.

Mă bucur că ai acceptat invitaţia mea.

 

 

Cum ai resimţit trecerea de la liceu la facultate şi cum ţi s-a părut admiterea din vara aceasta?

Sunt în prima linie când vine vorba de o tranziție, deoarece sunt o persoană care iubeşte să cerceteze, să cunoască orice este posibil. Totuşi, în ceea ce priveşte trecerea de la liceu la facultate, n-a fost tocmai facilă, pentru că am avut o serie de întrebări referitoare la sistemul universitar, la care nu primeam cu exactitate răspunsurile la care mă așteptam; dar acest aspect s-a rezolvat prin participarea la proiectul care merită o infinitate de felicitări, “Învață să fii student!”. Voi chiar aţi făcut sute de boboci fericiți.

Nu consider că examenul de admitere a fost dificil. Într-adevăr, structura puţin modificată a grilelor de limba română ne-a surprins, dar, în calitate de viitori jurişti, a trebuit să facem faţă oscilațiilor.

 

“…ÎN CALITATE DE VIITORI JURIŞTI, A TREBUIT SĂ FACEM FAŢĂ OSCILAȚIILOR.”

 

Unul dintre jocurile de cunoaştere din cadrul proiectului, Rotativa, ne-a ajutat să vedem care sunt cele mai frecvente întrebări şi cele mai mari curiozităţi ale bobocilor. Am observat că ei doresc să afle ce ne-a motivat să alegem această facultate şi dacă am avut vreodată regrete în această privinţă. Poate puţin clişeic, aş vrea să îţi adresez aceeaşi întrebare.

Cel mai succint răspuns ar fi: “Vreau dreptate!”

Decizia de a urma Facultatea de Drept a început să se contureze încă din clasa a IV-a când am fost pusă în faţa unei situaţii injuste, creionate în jurul olimpiadei de matematică. Nu-mi doresc să detaliez acum, însă această întâmplare dominată de vindictă, voracitate, venalitate şi egoism, la care, desigur, s-au mai adăugat şi alte circumstanțe, a constituit resortul ce m-a determinat să aleg Dreptul pentru a pătrunde în nucleul societății, unde consider eu că au loc schimbările pentru promovarea şi menținerea valorilor, a principiilor, a bunăstării societății.

 

 

Cum ai aflat de ISFS? Te-ai înscris împreună cu colegii de liceu sau ai venit singură?

Am aflat de ISFS de la o studentă ce mi-a oferit ajutor la înscriere. Fiindcă n-am avut prea mult timp la dispoziție pentru a-mi da mai multe detalii, m-am informat ulterior singură. N-a fost greu, pentru că am intrat pe pagina Asociaţiei Studenţilor în Drept şi am găsit tot ce îmi doream.

Am vorbit anticipat cu mai mulți prieteni despre proiect, iar imediat ce a apărut formularul de înscriere, n-am mai stat pe gânduri.

 

Ce te-a determinat să participi timp de o săptămână la acest proiect?

Curiozitatea a avut câştig de cauză. După cum am mai precizat, aveam nevoie să şterg semnele de întrebare pe care mi le transmitea conştiinţa şi, totodată, îmi doream să leg relaţii de prietenie, să cunosc principii după care oamenii se ghidează, deprinderi specifice regiunii în care au trăit până de curând.

 

 

Ideea de a participa la acest proiect este să cunoşti câţi mai mulţi oameni şi să fii sociabil, de aceea am încercat să vă repartizăm aleatoriu la fiecare activitate pentru a interacţiona cât mai mult. Ai reuşit să îţi faci noi prieteni?

Indubitabil, da! ISFS este proiectul ce a creat cele mai multe prietenii. Am întâlnit oameni minunaţi pe care îi vreau alături pentru totdeauna.

 

“ISFS ESTE PROIECTUL CE A CREAT CELE MAI MULTE PRIETENII.”

 

Cum ţi s-au părut activităţile? Ce ţi-a plăcut cel mai mult? Aş vrea să îmi expui o părere subiectivă, având în vedere atât plus-urile, cât şi minus-urile organizării proiectului şi eventual, dacă ai sugestii sau sfaturi pentru voluntari, acestea sunt binevenite.

Activităţile pe care voi le-aţi planificat şi la care noi am participat cu mare drag, constituie exponentul solidarităţii şi cordialităţii.

Să facem o radiografie activităților: în prima zi, am asimilat informații utile şi am cunoscut mulțoameni frumoși; rotativa mi-a expus diverse perspective asupra vieţii de student la Drept; în seara filmului, am simțit că fac parte dintr-o mare şi specială familie; seara la Berăria H mi-a oferit șansa de a lega și mai multe prietenii şi de a-mi cunoaşte o parte dintre colegii de grupă; vizita Palatului Parlamentului mi-a întărit aspiraţiile; conferinţa cu domnul avocat şi domnul magistrat m-a inspirat; căutarea de comori m-a amuzat. Ghiceşte ce a trebuit să mimez? Păsări-Lăţi-Lungilă. Am fost foarte fericită când Mihai din echipa noastră, şi-a dat seama, după îndelungatul meu efort.

Au fost două zile ale proiectului puţin obositoare, însă necesare. Nu le-aş modifica, pentru că ele pot constitui un antrenament pentru viitorul program din timpul facultății.

Ştiu că ideea căutării de comori a fost să descoperim unde se află anumite săli, dar din cauza dezorientării noastre complete, nu am reținut toate sălile. Pentru a ne ajuta să le găsim mai repede în primele săptămâni, aţi putea ataşa o hartă a Facultăţii de Drept la mapa studentului.

 

“ACTIVITĂŢILE PE CARE VOI LE-AŢI PLANIFICAT ŞI LA CARE NOI AM PARTICIPAT CU MARE DRAG, CONSTITUIE EXPONENTUL SOLIDARITĂŢII ŞI CORDIALITĂŢII.”

 

Ai mai făcut voluntariat în liceu?

Am fost preşedintele Consiliului Şcolar al Elevilor din liceul în care am studiat şi, dacă se pune, am fost reprezentantul clasei, din clasa a V-a până în clasa a XII-a. Nu știu cât de bine m-am descurcat, foștii mei colegi sunt în măsură să aprecieze.

 

Plănuieşti să faci parte dintr-o asociație studențească? Dacă da, de ce?

Aș vrea să fac parte din ASD. M-am îndrăgostit de voi, membrii ASD! Am descoperit în voi acea dorinţă nesfârşită de a-i ajuta pe cei din jur şi de a promova binele, frumosul şi pasiunea, dorinţă ce se află şi pe lista mea.

 

“AM DESCOPERIT ÎN VOI ACEA DORINŢĂ NESFÂRŞITĂ DE A-I AJUTA PE CEI DIN JUR ŞI DE A PROMOVA BINELE, FRUMOSUL ŞI PASIUNEA..”

Până acum eu am pus întrebările, acum aș vrea să schimbăm puțin rolurile. Dacă ai vreo întrebare sau curiozitate, nu ezita să pui întrebări.

Înainte de a-ţi adresa o întrebare, aş vrea să îţi mulţumesc pentru invitaţie, a fost o onoare! Felicitări membrilor ASD şi mult succes tuturor!

Acum, întrebarea mea: Unde se află sala 305?

 

Patricia-Elena Pîinicică, grupa 213