În data de 24 noiembrie a avut loc finala concursului SpeakUp, finaliștii fiind Cosmin Badea, Teo Ilie, Victor Mocanu și Roxana Stăneci. Acestea au fost răspunsurile lor la întrebările adresate de echipa de presă:
Care a fost procesul pregătirii pentru concurs?
Cosmin Badea: Procesul pregătirii a început când aveam vreo 14 ani, pentru că toate informațiile pe care le-am folosit aici sunt acumulate în aproape 10 ani de zile. Pregătirea o făceam în fiecare zi în momentul în care citeam, în momentul în care purtam discuții, în momentul în care mă foloseam de abilitatea de a vorbi. Nu am putut să exersez atât de tare public speaking-ul în perioada asta, pentru că e destul de dificil – în mod normal, ai nevoie de un auditoriu.
Dar pot să-ți spun despre discurs: a reușit să-mi mănânce zilele din multe puncte de vedere. L-am început ținând cont de personalitatea juraților, argumente, cuvinte cu impact, idei, succesiunea acestora – pe speech, în momentul de față, sunt scrise și făcute scheme. Am început azi dimineață, la 8:00, să îi dau formă – pentru că ideile erau deja scrise. N-am luat absolut nicio pauză până în momentul de față, am aproape 12 ore, fără întreruperi. Deci, multe, multe ore de pregătire, acesta e răspunsul.
Teo Ilie: Întâi de toate, tema am luat-o general și am încercat să o particularizez. Spre exemplu, atât pentru finală, cât și pentru semifinală, noi am avut o temă dată. Astfel, mai întâi văd care este cea mai generală chestie legată de temă, apoi încep să o particularizez pe mine, pe ce aș vrea să transmit, cu ce aș vrea să rămână oamenii din toată tema și încerc să iau exemple, citate, să-mi structurez ideile.
Victor Mocanu: A fost un proces îndelungat, temele au fost în mare parte filosofice sau care au putut fi dezvoltate într-o direcție filosofică, așa că am avut foarte multe idei conflictuale, dar cea mai grea parte cred că a fost să încerc să găsesc conceptele, miturile care să se potrivească cel mai bine cu tema și să le dezvolt în direcția potrivită.
Roxana Stăneci: Prima etapă mi se pare că este mereu de denial, pentru că în momentul în care vine tema vezi atâtea posibilități și imposibilități în ea. Astfel, procesul de pregătire a constat în a-mi seta un termen limită care să mă oblige să scriu, fără să pierd prea multă vreme, așa că mi-am oferit timp doar marți seară să mă gândesc serios la temă pentru ca apoi, miercuri dimineață, să pot scrie discursul cap-coadă. Miercuri seară – retușuri, joi dimineață – repetat, iar la finalul zilei – livrarea discursului.
Ce alt aspect, pe lângă vorbitul în public, ai simțit că s-a îmbunătățit de-a lungul pregătirii tale pentru SpeakUp?
Cosmin Badea: Strict legat de mine? Interesul. În momentul în care vezi că oamenii își dau interesul tot mai mult legat de o activitate, ajungi să o faci și tu. Am simțit că a fost destul de mult interes dat în toată această conjunctură.
Teo Ilie: Research-ul din spate. Dincolo de experiența de pe scenă, unde îți petreci 5-10 minute vorbind, este multă muncă, pentru că acasă stai zile întregi să cauți și să formezi ce urmează să spui pe scenă.
Victor Mocanu: Aș spune coerența în idei. Experiența mea în aceast domeniu este destul de limitată, întrucât, până acum, a trebuit să fac discursuri de cinci minute. Prin urmare, atât coerența în idei, cât și abilitatea de a improviza pe moment în situația în care discursul pe care l-am pregătit nu ocupă destul timp sau nu captează atenția suficient sunt printre lucrurile pe care simt că le-am îmbunătățit.
Roxana Stăneci: Ar fi două aspecte asupra cărora cred că încă mai am de lucrat și anume concizia și încadrarea în timp. Am depășit cu câteva secunde cele 10 minute acordate și era ceva de care am încercat activ să mă feresc. În același timp, nu poți fi clar dacă nu treci prin toți pașii logici ai unei argumentări și, cumva, trebuie să găsești un echilibru între cele două.
Ce sfaturi ai oferi participanților la edițiile viitoare ale concursului?
Cosmin Badea: Să nu lăsați lucrurile pe ultima sută de metri. Încercați să vorbiți cu oamenii ca să puteți să vă dezvoltați abilitatea asta. Cu cât vorbești mai mult, cu atât ai mai puține emoții. În momentul în care vorbești în public, emoțiile sunt adevăratul oponent pe care tu îl ai. Pentru că discursul e în minte, problema e cum te raportezi la discurs în momentul în care vezi că publicul pune presiune pe tine.
Teo Ilie: Exact ce au spus și jurații în seara asta: să simtă mai întâi mesajul, să se simtă pe ei – dacă nu te simți pe tine, riști să nu transmiți, pentru că suntem oameni diferiți. Dacă transmiți un mesaj, mesajul acela poate să fie dus mai departe.
Victor Mocanu: Pentru mine a fost un șoc destul de mare că nu au fost mai mulți participanți, începând chiar de la preselecții. Pentru o facultate atât de mare și cu o legătură foarte strânsă cu oratoria, mă așteptam să fie mai mult de 20 de persoane. Așadar, nu aș vrea să dau un sfat viitorilor participanți, ci mai mult celor interesați într-o măsură cât de mică de SpeakUP: asumă-ți minimul de curaj în această direcție și încearcă! Fiecare eșec este o posibilitate de îmbunătățire.
Roxana Stăneci: Să încerce să treacă de mai multe ori prin procesul gândirii, tocmai pentru a nu rămâne la prima idee ce le vine în minte, pentru că un discurs diferit, care te face să spui „Huh, interesant”, e genul de discurs memorabil.
Dacă ar fi să descrii întreaga experiență printr-un singur cuvânt, care ar fi acela și de ce?
Cosmin Badea: Tornadă – foarte multă bătaie pentru păreri, foarte multe sentimente, fiindcă, de bine, de rău, concursul chiar are o alură destul de serioasă, multe sentimente că e oratorie (ar fi culmea să nu fie). Cred că pur și simplu după ce termini un discurs de genul acesta, dacă tu chiar ți-ai făcut treaba, rămâi cu un oarecare gol pe care nu știi cum să-l umpli, fiindcă dai o parte din tot ce ai gândit tu și vezi cum e primită de cei din jur. Chestia asta ori se întoarce într-o manieră pozitivă, ori se întoarce ca o întrebare. Dacă se întoarce ca o întrebare, rămâne un gol; dacă e un gol, nu știi ce trebuie să răspunzi. De aceea mă gândesc că ar fi o tornadă.
Teo Ilie: Unic. Momentele pe care le trăiești, sunt convins, poți să le ai și în fața unei clase, grupe sau în fața oricui, atunci când vorbești cu ei. Dar să fii în fața unor oameni realizați, care fac public speaking și te jurizează, e o diferență, pentru că probabil nu te mai întâlnești cu ei niciodată.
Victor Mocanu: Aș spune tristețe. Răspunsul poate fi motivat cu un minisegment din răspunsul de la întrebarea precedentă, pe care nu vreau să îl repet. Consider că noi, ca oameni, avem tendința să ne comparăm, să căutăm bucăți din noi în alte părți. Cu o asemenea concurență, mi-a fost foarte greu să nu caut în permanență bucăți din mine pe care le găseam chiar într-o direcție mai bună.
Roxana Stăneci: Blocaj. Nu mi-a fost deloc foame în perioada aceasta, am funcționat doar datorită stresului. Nu eram mulțumită de discurs, dar nici nu găseam alte cuvinte. Un blocaj teribil, iar primul gând, după ce mi-am terminat discursul, a fost „Mi-e foame”.
Consideri a-ți expune opinia reală mai important decât a avea un feedback pozitiv din partea publicului și/sau juriului?
Cosmin Badea: Consider că nu neapărat mesajul, ci maniera în care ajunge el la oameni contează. Dacă eu am făcut sala să râdă, măcar în mintea mea, mi-am atins scopul. Dacă am făcut sala să rămână cu o idee, mi-am atins scopul. Asta ar trebui să o știe orice speaker.
Teo Ilie: Mereu am crezut într-un feedback constructiv și mereu când cer feedback nu cer să mi se spună ce am făcut bine – mai degrabă mă interesează ce pot să îmbunătățesc.
Victor Mocanu: Nu. Consider că există unele situații în care atunci când ne exprimăm ideile trebuie să avem un filtru între ceea ce credem noi cu adevărat și ce vrem să transmitem mai departe. În mare parte din cazuri, opiniile personale nu sunt atât de relevante, atât de bine structurate sau atât de bune, încât să transmitem unui juriu sau unei audiențe, așa că mare parte din timp, atunci când vorbim în public, nu afișăm o față adevărată.
Roxana Stăneci: Da. Nu am vrut să abordez acel „gând la îndemână” și mi se pare mult mai relevant să fiu originală și să ating alte puncte de vedere. Cu atât mai mult, mi s-a reproșat că discursul meu nu a fost poate ce s-ar fi așteptat lumea de la această temă, dar eu tocmai asta am vrut: să nu spun prima idee care-mi vine în minte cu privire la această întrebare.
Miruna Hatmanu (anul I), Miruna Ilie (anul I), Raluca Ionici (anul I), Delia Silimon (anul I) și Ruxandra Răcăreanu (anul IV), departamentul Marketing & PR