Finala ediției a X-a a SpeakUp s-a desfășurat în data de 15 noiembrie, avându-i drept participanți pe Alexandra Stoicescu, Ana Șosiu, Bianca Mirea, Anelisse Bîcîin și Delian Purdel. Aceștia au răspuns tuturor curiozităților ce se puteau forma în legătură cu acest concurs.
- Cum ți-ai pregătit discursul?
Bianca Mirea: Pentru început, aș vrea să precizez că nu am o anumită tactică pe care o folosesc în pregătirea discursului. Fiecare discurs, în funcție de tema dată, îmi aduce provocări noi și mă determină să apelez la mijloace diverse pentru a-l construi. Totuși, ca să răspund la întrebare, astăzi, pentru finală, m-am folosit de mai multe surse. La început am încercat să mă familiarizez cu subiectul, pentru că nu cunoșteam foarte multe opinii ale filozofilor, nu lecturasem destul pentru asta și un prim-pas a fost să mă informez de pe internet. Apoi, am început să mă perfecționez. După ce găsisem câteva opinii generale, m-am dus să caut ceva mai specific, mai în profunzime. Am dat de cărți scrise de autori români, fiind o provocare să le citesc într-un așa scurt timp. De exemplu, am citit „Despre destin” de Gabriel Liiceanu și Andrei Pleșu și m-a prins atât de tare. Nu am luat neapărat informațiile de acolo, însă m-au determinat pe mine să fac o introspecție și să mă gândesc profund la sincera mea opinie despre destin și liberul arbitru. În cele din urmă, m-au ajutat și discuțiile cu persoanele din jurul meu, colegi, bunici și chiar și foști profesori din liceu.
Alexandra Stoicescu: Am sesizat că sunt genul de om care nu poate să planifice cu foarte mult timp înainte, mai ales când trebuie să susțină ceva foarte formal. Am talentul de a amâna până pe ultima sută de metri, însă pot spune că mă gândesc constant la ce am de pregătit. Am căutat mult, imediat cum am primit tema respectivă. Am căutat în muzică, în sfaturile de la sora mea, în oameni, mai exact în absolut tot ce mă înconjura. Căutam cât mai multe înțelesuri pentru tema noastră. Toate ideile asupra temei se proiectau pe ce trăiam.
- Cum îți gestionezi emoțiile când te adresezi unei audiențe?
Delian Purdel: Nu pot spune neapărat că nu am emoții, deoarece ar fi trist dacă ar fi așa, dar am o experiență destul de mare în spate și nu știu cât de activ mai sunt în procesul de gestionare a emoțiilor. Totuși, o să încerc să spun cum mi-a fost la început, fiind mai relevant. În liceu, când am început de fapt să prezint, strategia mea era „move on, doar continuă și ignoră tot ceea ce îți spune mintea, tot ceea ce simți în piept că bate foarte tare”.
Ana Șosiu: În public speaking, emoțiile pot să reprezinte o binecuvântare sau un blestem. Într-adevăr, când nu sunt gestionate cum trebuie, ele ne pot limita și nu mai putem reuși să transmitem mesajul așa cum ne imaginam noi. Atunci când sunt folosite în favoarea noastră, acceptate, înțelese, ele pot face să transmitem la un nivel mult mai profund ceea ce vrem să exprimăm. Este foarte complicat să găsești un mod universal de a-ți gestiona emoțiile, iar eu simt că asta ține mai mult de propria mea pregătire. Cu cât mă simt mai pregătită, cu atât îmi e mai ușor să am încredere în mine. În schimb, când nu mă simt așa pregătită și simt că aș putea avea emoții, încerc să mă gândesc la faptul că indiferent de situație, pot să mă descurc.
- Care sunt tehnicile pe care le folosești pentru a atrage atenția audienței și a-i păstra interesul?
Anelisse Bîcîin: Din punct de vedere stilistic, eu am participat la foarte multe dezbateri în liceu și am învățat că sunt diferite trucuri care să facă publicul atent, cum ar fi să dai exemple din viața reală, ori să faci diferite comparații între filozofie și experiențele vieții. Ar mai fi vorba și despre inflexiunile vocale care trebuie lucrate și care nu sunt deloc ușor de realizat. Totul depinde despre ceea ce vrei să spui și cum vrei să o spui.
Delian Purdel: Încă de la primul cuvânt poți să atragi atenția sau să pierzi omul (deși, în mod cert, poți face asta și pe parcurs). Totuși, este foarte important să ai un început de impact și corect ar fi să păstrezi aceeași energie pentru tot discursul, dar, referindu-ne strict la anumite tehnici, să strigi anumite nume din sală este o strategie care mie îmi place, întrucât atrage atenția tuturor. Din momentul în care tu începi să strigi, toată lumea devine atentă, pe de o parte pentru a afla cine este persoana respectivă, pe de altă parte gândindu-se că pot fi ele strigate. De asemenea, trebuie să introduci anumite note de umor, dar și ceva sensibilitate. Se zice că trebuie să faci o glumă pentru bărbați și să spui ceva sensibil pentru femei. În plus, voi mai zice câteva chestiuni ce nu sunt fundamental corecte, dar pe care le poate face oricine: inflexiunile vocii, tonul, modul în care își proiectează discursul.
- Care a fost cel mai dificil moment din timpul concursului și cum l-ai gestionat?
Alexandra Stoicescu: Probabil momentul în care îmi pierdusem tot șirul ideilor; și e un lucru care se întâmplă foarte des. În plus, e normal să pățim asta indiferent că vorbim cu prietenii, ori că prezentăm un proiect în fața clasei. E perfect normal, mai ales atunci când vorbești cu foarte multă pasiune sunt șanse foarte mari să uiți ce ai vrut să spui, însă cel mai bun mod prin care poți gestiona situația asta este să încerci să găsești un punct de care să te legi, orice îți aduce aminte de temă.
Ana Șosiu: Cred că unul dintre cele mai dificile momente din timpul concursului a fost cel în care am omis să spun una dintre ideile principale pe care le aveam în partea de final. Pentru a trece peste acest moment am profitat de faptul că audiența nu știa ce voiam eu să spun și am adaptat discursul, astfel încât să pot să reintegrez acea idee fără să rup firul lucrurilor pe care deja le spusesem.
- Cum ai simțit că te-a schimbat această experiență în ceea ce privește încrederea în abilitățile tale de a vorbi în public?
Bianca Mirea: Cu ocazia acestei situații am ajuns să-mi diminuez frica de contactul vizual cu publicul. Mi-a fost foarte teamă — și, poate, încă îmi este — să văd priviri dezaprobatoare, să văd cum se uită strâmb la mine ori că nu sunt atenți, se uită pe pereți sau în telefoane. Acum am văzut că nu e atât de important atunci când câțiva din public nu prezintă interes, pentru că unii poate au venit pentru altcineva, nu neapărat pentru mine. Chiar în timpul finalei, am văzut oameni care se uitau pe telefon și nu m-am descurajat, am continuat să vorbesc.
Ana Șosiu: Simt că această experiență a venit pentru mine la momentul potrivit, pentru că mi-a dat oportunitatea să vorbesc despre lucrurile care mă pasionează, dar și despre lucrurile la care am tot reflectat în ultimul timp și cărora nu am putut să le dau glas. De asemenea, simt că am căpătat mai multă încredere în abilitățile mele de public speaking și, implicit, în mine. Cred că în acest proces a ajutat foarte mult feedback-ul din partea juriului și a celorlalți spectatori. Am reușit astfel să înțeleg mult mai bine punctele mele forte, precum și cele slabe în susținerea unui discurs. Cred că în viață ar trebui să trecem prin experiențe care să ne pună în postura în care avem nevoie de mai multă încredere în noi, în care trebuie să fim mai puternici, tocmai pentru a căpăta aceste abilități. Prin urmare, această experiență, care a necesitat adaptare, flexibilitate și concentrare, împreună cu bucuria, emoția de a vorbi în fața unor oameni m-au ajutat să capăt încrederea aceea de care aveam nevoie în acest moment.
Eva Marinescu (anul II), Raluca Ionici (anul III)
departamentul Marketing&PR