Nu știu ce caut aici. Nu vreau să fiu avocat, procuror, judecător, jurist, executor judecătoresc, profesor, seminarist, politician sau orice altceva aș putea ieși de aici. Sunt convinsă că mulți dintre voi simțiți același lucru. Sunt convinsă că atunci când aveți seminar la 8:00 dimineața și sună alarmă la 06:30 vă spuneți “dar oricum nu îmi place facultatea asta și nu o să fac nimic cu ea, de ce să mă trezesc?“.
Da, mă victimizez, vreau să mă victimizez și îmi permit și puteți să o faceți și voi toți alături de mine. Haide să ne înființăm un club, haideți să ne facem un cult, să mergem noaptea în cimitire și să plângem la lumini de cursuri arse și să cântăm “Am doar 18 ani“, când noi avem peste 20 și ne prefacem că nu știm.
Eu sunt simbolul studentului care, momentan, își bagă zilele în sac, care își umple spațiul limitat din creier cu articole din Codul penal, instituția prefectului, cazul Gabcikovo-Nagymaros și prescripția când nu le voi folosi niciodată la nivelul la care acum mă străduiesc să le știu.
Stiți expresia aia “Nici n-o vreau, dar nici n-o laș să plece”? Poate stau acum pe locul pe care ar fi putut sta o altă fată, cu viitor în justiție, mai conservatoare, mai puțin revoluționară sau mai conștientă de rigorile societății și de nevoia de responsabilizare.
Noi suntem cei care stăm tot anul fără să ne cumpărăm vreo carte, care blocăm ușa xeroxului cu o săptămâna înainte de sesiune, noi suntem cei care își spun că o să învețe cu două, poate trei zile înainte de examen, că n-avem nevoie decât să trecem și că la toamnă vom merge și noi acolo unde ne va plăcea ce facem.
Noi suntem cei cărora le e frică de seminariști. Eu am unul pe care mi-e frică și să-l salut, în halul asta de legumă sunt… în primul seminar ne-a spus “see through you we can” ( dacă un seminarist citează din Yoda, mie mi se pare că e un semn clar că nu e cazul să faci pe Skywalker cu el) așa că nu vreau să îmi asum riscuri, să mă ridice în picioare și să dea de pământ cu realitatea mea mică și să îmi spună că n-am niciun sens aici, cu atât mai puțin un viitor, că din cauza mea țara se duce de râpă și că sigur n-o să iau la examen.
Noi suntem ăia care recuperează seminarul stând în ultimul rând, cu capul pe bancă. Cei care la examen aleargă primii la balcon nu pentru că vor să copieze, ci pentru că se sperie când văd ce scriu alții pe foaie. Aia care n-au cod civil, deși sunt anul doi. Aia care sunt anul trei și îl dorm acasă. Aia care sunt anul patru și îl plâng. Sau aia care nu reușesc să termine.
Noi suntem aia de-l invidiem pe Mike, pentru că n-a făcut școală, are doar o memorie a naibii și multă baftă, nu pe Harvey, care a muncit jumătate de viață. Noi suntem cei care încă râd la Sponge Bob.
Noi suntem cei care, când au examen vineri la 08:00, joi seară se uită la “Burlacul” și, după ce reușesc să treacă, transformă emisiunea într–un talisman norocos și îi fac publicitate și altora.
Noi suntem cei care stau în spate când se afișează baremul. Noi suntem cei care, când primim foaia în față la examen, verificăm dacă data pe care am pus-o noi pe foaie e aceeași ca cea de pe subiect, înainte să citim vreo cerință.
Suntem cei care își dau seama dacă două spețe sunt scrise cu font-uri diferite și dacă litera “X” este mai puțin accentuată decât celelalte litere.
Noi suntem cei care la seminar se uită spre becuri sau spre ramele ferestrelor, cei care își cumpără un marker pe 8 octombrie și îl pierd pe sub pat până pe 12. Noi suntem ăia care, când nimerim un răspuns la o materie obscură, ridicăm mâinile și ne lăsăm pe spate cu scaunul, cei care atunci când aud de dezbatere liberă sunt primii care vor să spună ceva pentru că nu vor fi judecați și oricum nu li se aude vocea tot anul.
Noi suntem cei care nu vorbesc despre sesiune cu alții, despre ce au ei la examene, cei care citesc toate anunțurile din vitrine cu “angajăm personal”, cei care fac trafic pe “Bestjobs”. Noi suntem ăia care la începutul anului cumpără două caiete, Dumnezeu știe de ce. Noi scriem la seminar la penal pe un caiet pe care avem roman, isdr, tgd, ip și poate și un rezumat la “Enigma Otiliei”, desene cu oi și steluțe.
Noi suntem cei care nu își pun haina în cuier, cei care urcă scările prin lateral, nu pe mijloc, cei care se simț vinovați pentru scârțâitul podelei de la fiecare pas pe care îl fac în sala de lectură.
Noi suntem studenții care, deși învață la drept, le spun altora “îl știi pe Gigel? Dacă intru la pușcărie, pe el îl vreau avocat“. Noi suntem cei care știu exact ce ceas din ce sală nu merge, cei care știu toate locurile în care se poate sta jos prin facultate.
Și tot așa mai știu câteva lucruri despre voi, despre noi, pentru că le știu despre mine. Și o să vă întreb și pe voi, așa cum mă întreb și pe mine în fiecare marți la ora 3:58, când am de ales între a rămâne la seminar la civil, unde să se vadă prin mine, sau să fug.
Dacă ați rezonat putin mai mult decât ar trebui cu ceva din ce am scris eu până acum, ce faceți aici? Ce v-ați vedea făcând de fapt? Când vreți să ne întâlnim, să facem un brainstorming și să găsim o idee genială și viața noastră să devină mai frumoasă? Facem asta când vreți voi, însă nu duminică. Am examen la ORI și trebu
ie să încerc să trec la tot, pentru cazul în care nici în toamna asta nu mă duc la facultatea la care nu o să mă mai uit pe pereți.
Ana Ciocănel, grupa 218