„Animalele de afară își plimbau privirile de la porci la oameni și de la oameni la porci, dar le era deja cu neputință să mai facă diferența între unii și alții.” — George Orwell
Imposibil de demonstrat, totuși condiționat de demonstrație, paradoxul își are originea în deturnarea unor ipoteze teoretic corecte, dar care în practică produc efecte imposibil de dovedit prin teorie. Paradoxul este o propoziţie adevărată care prin încercarea de a fi demonstrată într-un sistem duce la contradicţie. Atentatul asupra cunoașterii moderne, declanșat prin existența unor argumente care — deşi perfect valabile din punct de vedere intuitiv — conduc totuşi la contradicţii, a pus sub semnul întrebării tot ceea ce însemna filosofia până în acel punct, dacă mai este valabilă sau relevantă în contemporaneitate, punând problema însemnătății și importanței intuiției în definirea și explicarea unor paradoxuri. O astfel de concepție va concluziona și articolul dat, scris și conceput prin prisma unor cunoștințe minimale în aria socio-filosofico-spiritualo-științifică, preferând a-mi trage propriile concluzii bazate, în fine, pe intuiție și prin prisma valorilor mele.
Ce înseamnă să fii o vacă? În condițiile în care toți suntem vaci, ce înseamnă să ai un păstor? Iar, logic, dacă fiecare dintre noi este vacă, existând, în consecință, 8 miliarde de vaci (excluzând vacile din regnul animal), iar fiecare vacă are un păstor, dublându-se numărul oamenilor la 16 miliarde, afirmație factual falsă (cel puțin pe baza ultimelor recensăminte), cine este vacă și cine este cioban? Este oare starea vacii condiționată de existența unui cioban sau de apartenența la acesta? Un astfel de raționament ar nega existența vacilor libere, deci însăși societatea democratică. Pe de altă parte, un număr impar de vaco-păstori ar aboli regularitatea fenomenului pe care îl dezvolt în prezenta teză, acela că fiecare vacă își are ciobanul, iar fiecare cioban își are vaca. Astfel, pentru a justifica excepțiile ce pot apărea — marja de eroare a studiului —, aduc în vedere o anumită afirmație paradoxală celebră a Generalului american Douglas MacArthur: „Rules are meant to be broken”, regulile în speță fiind înseși regulile naturii.
Contextul sociologic al studiului stă într-o zicală notorie „sunt și eu cu vaca”, iar geneza subiectului a pornit odată cu un schimb de replici între două prietene, în care fiecare dintre ele era cu vaca, vaca fiind cealaltă. Acestă scurtă conversație mi-a propus spre analiză un set de nelămuriri și controverse: codependența subiecților, definirea termenilor, dihotomia vacă-stăpân în explicarea dualității ființei.
În concepție hindusă, marele epic sanscrit Mahabharata și codul religios și etic cunoscut sub numele de Manu-smriti consacră sanctitatea vacii; în Rigveda vaca era deja descrisă ca fiind „de nesacrificat”; iar, cu putere de uzanță, vacile sunt asimilate castei brahmanilor (cea mai înaltă castă, cea a preoților), uciderea unei vaci echivalând cu uciderea unui preot. Adaptând mesajul prin prisma valorilor Uniunii Europene, bazate pe egalitate și ideologii antisclavagiste, reiese importanța vacilor noastre umane, egalitatea acestora cu ciobanii și valoarea fiecăreia în viețile aferente, corolarul acestei alegorii fiind, deci, prietenia. Vacile sunt acel prieten al nostru pe care ți-l alegi atunci când folosești expresia magică, vacile reprezintă mistificarea și canonizarea prieteniei. Cum ne spune și Voltaire, de altfel, prietenia este legătura dintre suflete.
Totuși, cine este omul să se autodenumească stăpân al unei vaci, și cum poate fi numită această relație de subordonare prietenie? Cine este omul să încalce normele sale de drept, iar, în acest simulacru arogant al superiorității omenești, cine este omul să impună drepturi și obligații ale omului altui om. În fața modestiei fățișe impuse de egalitatea în drepturi (o himeră legislativă, dacă mă întrebați pe mine), vacile rămân neputincioase, vacile rămân vaca cuiva fără a fi având vreodată dreptul de a alege această condiție. „Toate animalele sunt egale, dar unele sunt mai egale decât altele”, este poate unul dintre cele mai relevante citate, un motor pentru gândirea anarhică, un citat care mă duce cu gândul la subtextul zicalei și la existența unei conotații peiorative față de vacă. Dacă vaca este persoana la care te referi prin „a fi cu vaca”, iar tu „ești cu vaca” cu fiecare om pe care îl întâlnești, înseamnă că te autoproclami stăpân al tuturor celor pe care îi cunoști și față de care te adresezi cu metafora vacii, fiind o marcă a renegării autonomiei ființei.
Există în credința hindusă o pildă despre nemurire, despre dinamica sempiternă și nestingherită a existenței, un produs al Puranelor. Shesha Naga, șarpele cosmic al veșniciei, poartă pe capetele sale greutatea întregului univers, ca un stâlp al creației, iar în trupul său ondulat stând Vishnu, păzitorul tuturor lumilor. Se spune că atunci când Shesha își desfășoară spiralele, viața se naște. Însă când își strânge cercurile înapoi în adâncurile timpului, lumea însăși se scufundă în tăcerea apusului final (dispare). Shesha, numit și „Cel care rămâne”, este singurul ce va veghea peste cenușa cosmosului, căci în numele său sălășluiește infinitul, fără de-nceput și fără de sfârșit. În limitele adevărului personal, exclusiv din perspectiva proprie și non-exhaustivă, tu însuți ești singura constantă din viața ta — toți ceilalți dispar, sunt niște simple umbre ale momentului. Tu ești singurul care se subjuga destinului propriu, și singurul care are puterea să își respecte legea proprie la literă, fără abatere. Nu există o altfel de identitate logică decât între tine și eterna schimbare. Tu ești singurul tău axis mundi, iar asupra bovinei simbolice numite viață, doar tu poți fi păstorul suprem. Relații sociale apar constant, și, la fel de constant, se și sting, fie prin voință, fie prin implacabilul deznodământ al morții, însă nimeni nu-ți aparține, așa cum nici tu, la rândul tău, nu aparții nimănui.
(…)
Ce suntem? Suntem vaci? Suntem stăpâni? Mâncăm sau suntem mâncați? Avem voie să mâncăm? Până la urmă, poți fi vaca cuiva, în timp ce îi ești și stăpân? Cum anume suntem și stăpâni și vaci, cum și de ce este posibil? Dar suntem?
Discuția pare interminabilă, zeci de variabile îmi înnourează mintea și îmi încețoșează privirea, poate că expresia în sine n-a avut niciodată scopul de a te pune pe gânduri, iar acest text nu-și are rostul. Mai rămâne doar să mă țin de promisiune, să judec pur intuitiv întru a concluziona acest sinidisis, această pertractare, în spiritul contraintuitiv al paradoxului: suntem stăpânii propriilor vieți, unica vită care ne aparține. Prin expresia „a fi cu vaca”, eu nu pot înțelege decât că mă prezint cu singurul lucru pe care îl am de oferit, viața mea. Cât despre relevanța acestui studiu, cogito, ergo sum! Iar dacă nu cumva însăși configurația noastră umană ne înrobește unei forțe superioare, rămâne o întrebare la care să cugetăm în zile mai senine…
Ioana Buftea (anul II)
departamentul Marketing&PR