Chiar dacă nu suntem studenți la filosofie (deși, cine știe, poate unii dintre voi fac mai multe facultăți) ar trebui, totuși, să încercăm să analizăm oamenii, căci dreptul are la bază interacțiunile dintre și cu oameni. Prin urmare, vă invit la a-mi asculta rantul — luați loc, fierbeți o cafelutză și fiți atenți!
Filosofia a presupus de la început o analiză a modului de a fi al omului — încă din Antichitate s-au format anumite viziuni privind acest subiect. Aristotel și contemporanii săi considerau omul un animal rațional, caracterizat de folosirea unei limbi și de sufletul său, mai exact, de rațiunea sa. Astfel, ei vedeau oamenii ca pe niște animale sociale, guvernate nu doar de instincte, ci și de gândire. De asemenea, ei considerau că oamenii sunt niște animale născute și lipsite de moralitate, o moralitate ce trebuie învățată pe parcursul vieții.
Natura umană a fost subiect de dezbatere și în filosofia chinezească, unde au existat două școli de gândire: o școală al cărei fundament era că oamenii sunt inerent buni și o altă școală ce susținea imanența răutății ființei umane. Prima școală pretindea că oamenii au tendința și capacitatea de a fi buni, deși recunoștea că nu toți sunt așa. Oamenii pot să își însușească bunătatea aspirând spre anumite virtuți inerente ființei umane, cum ar fi compasiunea și înțelepciunea. A doua școală susținea, în schimb, că oamenii sunt conduși de instinctele lor ce se pot observa și înainte de începerea educației: lăcomie, frică, lene etc. Reprezentanții celei din urmă școli susțineau că oamenii nu pot scăpa de aceste instincte, natura umană bazându-se pe educație și pe aspirație la bunătate, în scopul de a combate răutatea ființei umane.
Religia prezintă și ea o perspectivă asupra naturii umane. În majoritatea, dacă nu în toate religiile, se urmărește o îmbunătățire a omului. Bineînțeles, acest lucru este bazat pe cum este văzut omul în sinea sa. Spre exemplu, în creștinism, omul este considerat rău din firea sa (prezența păcatului originar). Așadar, el, prin adoptarea religiei, se absolvea de acesta și își începea drumul către curățarea sufletului.
Thomas Hobbes a susținut, în munca sa, că oamenii sunt sălbatici și răi din natura lor și au nevoie de societate și reguli pentru a se dezvolta. Rousseau, în schimb, era de altă părere, el susținând teoria că oamenii au fost la început ființe solitare, bune și fericite, dar odată cu apropierea lor și apariția societății, s-au deteriorat și au început să se manifeste tendințele lor ostile. Aceste concepții ale lor se rezumă la curentul de gândire al raționalismului, în care conștiința era unealta ce delimita binele de rău, fiind o perspectivă mai realistă asupra oamenilor ce se abăteau de la imaginile binelui sau răului, inerente omului. Un reprezentant al raționalismului este Niccolo Machiavelli, care susținea o viziune asupra vieții pe care mulți ar considera-o răuvoitoare și utilitaristă, întrucât el promova o utilizare a oricărui mijloc în atingerea scopurilor, în special acțiuni antagonice, lucru exemplificat în lucrarea sa, „Principele”, în care sfătuia conducătorii statelor să abandoneze bunele moravuri în protejarea pozițiilor lor de putere.
Mai târziu, Sigmund Freud a înființat știința psihanalizei, care susține că oamenii sunt împinși de diverse influențe ale subconștientului lor și de instincte biologice pe care conștiința încearcă să le suprime. El susține că acest subconștient se formează în primii șase ani de viață și, astfel, ajungem la influența mediului asupra oamenilor. Deși ar fi o abatere de la teza inițială, anume dacă oamenii sunt buni sau răi în esența lor, el considera omul o pânză goală ce urmează a fi pictată după influențele la care este supusă.
Acum, aș putea continua cu multe alte exemple, dar mă opresc aici deoarece am vrut, cu această mică lecție de istorie, să arăt că întrebarea noastră primește diferite răspunsuri în funcție de când și unde în timp te afli când o pui, iar nici în ziua de azi nu există un răspuns definitiv la ea, fiind încă dezbătută.
Totuși, ce concluzii putem trage noi acum cu privire la natura oamenilor? Ei bine, ar trebui, mai întâi, să acceptăm că acest rău nu este ceva extraordinar, ceva greu de creat, ci este ceva chiar banal, acte de răutate putând fi comise de oricare dintre noi cu mare ușurință. Această chestiune a fost dovedită atât de numeroase experimente sociale, cum ar fi cel al Închisorii Stanford. Pentru necunoscători, acesta a presupus două grupuri de studiu ce jucau roluri de deținuți și de gardieni. Pe parcursul experimentului, participanții ce jucau rolul de gardieni ajungeau să abuzeze ceilalți participanți ce jucau rolul prizonierilor. Banalitatea răului reiese și din istorie, unde mulți oameni au ajuns să comită atrocități. De exemplu, naziștii din Al Doilea Război Mondial, care au comis crime, în ciuda faptului că o parte dintre ei nu credeau ferm în idealurile regimului. Supuși presiunilor celor din jurul lor și conduși de dorința de a se conforma, ei au căzut pradă îndemnului de a face rău.
Desigur, asta se rezumă la oamenii de rând, care acționează oarecum limitat. Subliniez că există și au existat tirani, cum ar fi Hitler, Stalin sau chiar ultimul membru al dinastiei Kim din Coreea de Nord. O explicație asupra acestui fenomen se bazează pe modul în care operăm ca societate. Asemenea cazuri nu ar fi putut exista în vechile societăți de vânători-culegători, unde puterea pe care o deținea un individ era limitată. Prin urmare, orice om ce ajunge să fie pus într-o poziție de putere este predispus să abuzeze de ea. Trebuie reținut că asta dorește a explica doar comportamentul lor. Un exemplu legat de abuzul de putere este experimentul Stanford menționat anterior, unde gardienii nu primiseră instrucțiuni ce specificau tratamentul crud, însă, observând că dețin o putere nemărginită asupra deținuților, au ales să abuzeze de aceasta. Deținerea de capital și influență pot duce la schimbări în modul în care oamenii aleg să acționeze, aceștia putând să se schimbe radical. De altfel, așa a apărut cunoscuta sintagmă „Power corrupts men”, însă, asta nu se rezumă la renumita putere pe care o dețin cei ce îi conduc pe alții, ci la urmărirea îmbunătățirii stării proprii, obținerea de avere etc. Cu toate acestea, ceea ce am expus nu este o regulă, o chestiune ce ține de firea omului, ci un viciu ce trebuie combătut.
Unde vreau eu să ajung cu asta? Eu sunt de părere că natura umană prezintă o bunătate, întrucât oamenii sunt capabili și chiar ghidați de empatie. Spre exemplu, deși copiii par a prezenta o răutate inerentă lor prin diversele interacțiuni pe care le au cu alți copii sau cu animalele, ei se află încă într-un proces de formare și nu sunt pe deplin conștienți de acțiunile lor, nici de repercusiunile pe care le au. Treptat, totuși, ajung să le conștientizeze și să se schimbe. Oameni dau dovadă mereu de compasiune, de empatie, existând numeroase cazuri de întrajutorare în diverse situații, de la diverse calamități până la ajutorul acordat celor nevoiași zi de zi. Cu toate astea, trebuie atrasă atenția și asupra existenței excepțiilor — psihopații. Aceste persoane dovedite a nu fi capabile de empatie sunt întâlnite mai des decât ați crede și, totuși, sunt capabile a se integra în societate fără a cauza rău altora.
Acum ați putea da exemplu diversele situații din viața de zi cu zi: cineva îți taie calea, se lovește de tine în timp ce mergi sau chiar certurile din trafic (des întâlnite la noi). Toate astea se rezumă la simpla indiferență a oamenilor: fiecare om este prins în propria sa lume, trăindu-și viața și neputând ajunge mereu să conștientizeze că trăiesc vieți complexe, la fel ca cei din jurul lor. Mulți relaționează cu cei cunoscuți și apropiați lor — familie, prieteni — dar neglijează restul oamenilor și uită că toți suntem la fel. Ignoranța în discuție duce la multe neînțelegeri, dar nu reflectă o răutate a oamenilor, căci aceștia s-ar putea opri și ar putea să își dea seama că fiecare duce o viață la fel ca ceilalți, fiecare poartă numeroase probleme și are o experiență complexă, asemenea celorlalți. De multe ori uităm asta și ar trebui să ne oprim și să ne gândim și la cel de lângă noi.
În final, ajung la viziunea mea asupra acestei probleme: natura oamenilor este, la bază, una bună, însă, ei sunt afectați de mediul în care trăiesc, de societate, căci, într-un sistem capitalist, filantropia este inerent dezavantajoasă. Este încurajată acumularea de resurse pentru propria persoană în detrimentul celorlalți și chiar sabotajul altor persoane în această urmărire a scopului. Acest tip de societate nu poate funcționa la baza ei fără ca unii oameni sa se afle „sub” ceilalți, unii să dețină capital, alții să fie sărăciți. În acest context, nu consider că „s-ar lăsa loc de bunătate”. Desigur, asta nu este o regulă ce se aplică la absolut toate persoanele dintr-o societate de tip capitalist, dar chiar și dacă nu ești un adevărat capitalist, antreprenor etc., tot ajungi să fii afectat și să adopți idealurile de acest tip. Acum nu vreau să ajung la o revoltă a muncitorimii, deși ar fi cazul, căci istoria a dovedit în multe situații că nu funcționează acest tip de sistem. Se oferă o încredere prea mare în unii oameni pentru a conduce, cu toate că sistemul actual s-a dovedit a fi cel mai benefic de până acum, dar cum a spus un om mai inteligent odată: „the system isn’t broken, the system is working as it should and that’s the problem”.
Acum, vreau să cer scuze pentru acest rant politic, însă am dorit să ofer un contraargument și, în același timp, o explicație pentru comportamentul multora din ziua de azi. Așadar, revenind la ideea de bază, da, oamenii sunt buni în esența lor, iar cazurile în care aceștia acționează diferit sunt rezultatul unor factori externi sau chiar excepții (psihopații) ce se întâlnesc în societate.
Țalupca Theodor (anul I), departamentul Marketing&PR