Pentru că sunt conștiincioși, studenții Facultății de Drept au vizitat sediul acesteia chiar și astăzi, duminică – 12 martie. În cadrul prezentării departamentelor Asociației Studenților în Drept din perioada de mentorat, membrii ASD sub condiție suspensivă s-au întrecut în abilitățile lor de colaborare și creație, și împreună au reușit să dea viață unei povești. Cele cinci grupe au avut o misiunea nici grea, dar nici ușoară de a crea un articol pentru blogul ASD.
Regulile au fost următoarele: prima echipa a trebuit să formuleze un început al poveștii, ultima – un final, iar celelalte echipe au avut ca scop principal sa descrie fiecare câte o acțiune care să formeze cuprinsul micii compuneri. Care a fost tematica de la care studenții au trebuit să creeze o înșiruire de idei?
„Sunt un simplu student la Drept…“
Ce a ieșit ?
Rece – cald. Contrastul care mă definește. Îmi place somnul, dar și cafeaua. Muncesc pentru admiterea în profesie, dar mă distrez destul la serate. Muncim, dar tot ajungem în Silver! Trag de mine, dar tot în sesiune învăț. Părinții mă văd ca o mândrie, profesorii mă văd ca viitorul profesiei, prietenii mă văd avocatul care le salvează pielea, în timp ce eu mă văd un duș stricat – rece – cald…
Grupa 1
Nu mi-am facut niciodată griji că nu mă voi acomoda, știam deja că joi o să fie Dineul, și, ca un student conștiincios, am fost să-mi cumpăr rochie și tocuri. Seara a fost superbă, o adevărată inițiere.
Următoarea zi era ceva mai liberă #CURSDETGD. Pe partener l-am părăsit încă de la intrare – poza pe care am făcut-o la panou a fost suficientă. Ca o adevărată Cenușăreasă, mi-am pierdut încărcătorul și mi-am găsit un alt prinț pe Lost&Found.
Grupa 2
Nu cunosc încă Tribunalul, dar cunosc parchetul din sala de lectură… scârț, scârț, scârț, scârț. Deseori, credeam că aud și vocea lui Dumnezeu, dar nu cel de sus, ci un Dumnezeu metalic, avid de bani, care hotărește soarta aparatului tău… Uneori e nemilos.
Grupa 3
Și în sfârșit mai sunt două examene, dar tocmai am aflat că am picat la Constituțional. Of, și ce chef să mai am acum?! Pară toată viața mea se învârte în jurul universului ADMA și deja prevăd, retroactiv, că toate notele-s Pluto. Bine că am călătorit prin univers până la Silver, unde mi-am mai pus niște praf de zâne pe tâmple ca să mai gândească sau ca să nu mai gândească.
Grupa 4
În final, acum v-aș zice
O serie întreagă n-o să pice
Și de se lasă cu restanță
Ești la Drept și ai prestanță.
Chit că Dreptu-i greu,
Și n-ai timp de prieteni mereu,
Nu te afunda doar cu cărți, ieși, distreză-te,
Cât poți…
ASD-iștii-s prietenoși
Hai cu noi,
Ziua serioși, noaptea merituoși,
Nu suntem la Arte, dar vorbim în rime,
Chiar dacă suntem la Drept,
Pe scenă noi facem „crime”!
Grupa 5