Dragă bobocule,

Te afli la începutul unui nou capitol din povestea ta. Drumul pe care îl vei urma ţi se aşterne în faţă ca un teanc de foi albe, iar creionul se află la tine în mână. În continuare, ai şansa să îţi desenezi povestea aşa cum îţi doreşti tu să fie: palpitantă, surprinzătoare, presărată cu multe momente frumoase de care îţi vei aminti peste ani şi cu personaje care mai de care mai interesante, cu treceri subite de la extaz la agonie, în alte cuvinte unică.

Cu toate acestea, înainte de a începe să-ţi schiţezi drumul pe care îl vei urma, poate că vei vrea să citeşti câteva sfaturi referitoare la lucruri pe care s-ar putea să vrei să le faci începând cu prima săptămână de facultate.

To do list:

  1. CUNOAŞTE-ŢI COLEGII

Dacă ai participat la ISFS, partea asta este destul de uşoară. Deja ai cunoscut câţiva dintre colegii tăi de an şi dintre colegii mai mari şi te-ai familiarizat cu atmosfera de la Drept. Cu toate acestea, probabil că nu ai apucat să îţi cunoşti toţi colegii de grupă, deci misiunea ta e doar pe jumătate îndeplinită. Fii sociabil, discută cu toată lumea, comportă-te frumos cu cei din jur, încarcă-te cu energie pozitivă şi, cel mai important, zâmbeşte. Nimeni nu are voie să fie trist în prima zi de facultate! Poate că nu îţi vor plăcea toate persoanele din jur, dar acordă-le tuturor o şansă.

Nu se ştie cum colegul despre care ţi se părea că se uită urât la tine în prima zi de facultate va ajunge cel mai bun prieten al tău. Farmecul oricărui început este oportunitatea de a cunoaşte persoane noi, diverse, de la care poţi învăţa lucruri noi şi alături de care îţi poţi crea amintiri de neuitat. Ceea ce este sigur este că îţi vei găsi prieteni noi.

Niciun student la Drept nu a trecut vreodată de primele zile de facultate fără să lege câteva prietenii frumoase. După ce ţi-ai cunoscut colegii de grupă, nu te opri aici. Cunoaşte-ţi colegii de serie, de an, colegi din anii mai mari.

Cum faci asta? Mergi la petreceri, te înscrii într-o asociaţie studenţească, participi la proiecte, conferinţe, concursuri şi stagii de practică. Oportunităţi sunt, numai voinţa trebuie să ai!

  1. BEA-ŢI CAFEAUA LA DISSESCU

Un loc pe care o să ajungi să îl iubeşti este cafeneaua de la demisolul Facultăţii, şi nu numai pentru că este un loc indispensabil care te scuteşte de efortul de a ieşi din facultate pentru a-ţi cumpăra cele necesare sufletului (mâncare, dulciuri, sucuri şi alte asemenea), ci şi pentru că aici e loc de întâlnire în fiecare dimineaţă. Aşază-te răbdător la coadă – uneori s-ar putea să nu-ţi placă partea asta -, bea-ţi cafeaua, intră-n vorbă cu cei din jur şi, din vorbă-n vorbă, o să-ţi începi ziua cu dreptul!

 

  1. CUNOAŞTE-ŢI PROFESORII

Un „must do” în prima săptămână este să mergi la cursuri şi seminare.

O să-ţi cunoşti profesorii, o să ştii ce exigenţe are fiecare, ce se cere de la tine, precum şi la ce materii va trebui să-ţi dai sufletul pentru o notă mare, respectiv la ce materii poţi să stai mai liniştit. În plus, multe faze memorabile se întâmplă la cursurile şi seminarele din primele săptămâni.

  1. FII UN STUDENT MODERN

Dacă tot vorbim de cursuri, cu toţii am fost obişnuiţi din liceu că lecţia scrisă de mână e sfântă. Dacă eşti mai conservator, poţi să rămâi la metoda asta, dar mai practic este să ai un suport electronic de scris. Scrisul cursului pe tabletă sau laptop ţi-l recomand pentru că vei scrie mai repede, se păstrează mai uşor decât muntele de foi care se împrăştie la cea mai uşoara adiere, iar la unele cursuri chiar vei avea nevoie să scrii repede, dacă vrei să pleci din amfiteatru cu toate informaţiile. În schimb, nu-ţi recomand scrisul pe telefon. O să înţelegi în curând de ce

 

  1. DESCOPERĂ BUCUREŞTIUL/CREEAZĂ-ŢI AMINTIRI

Acum, după ce ţi-ai făcut prieteni noi pe care de-abia aştepţi să-i cunoşti mai bine, tot ce trebuie să faci este să creezi cadrul prielnic pentru ca prieteniile care au început să se lege să înflorească în cel mai frumos mod.

În special dacă nu eşti din Bucureşti, este important să cunoşti oraşul în care vei petrece următorii ani din viaţă. Dar, pe lângă lucrurile de bază, precum locul de unde să îţi faci cumpărăturile sau salonul unde să îţi faci programare în week-end, trebuie să afli şi în ce locuri poţi să te distrezi. Drept urmare, poţi împuşca doi iepuri dintr-un foc.

Ia-ţi colegii de mănuţă şi pleacă în expediţie! O să descoperi că Bucureştiul, pe cât de mare şi aglomerat este, pe atât este de frumos. Capitala are de toate pentru toată lumea, trebuie doar să ştii unde să cauţi. Locuri noi, oameni noi, amintiri noi… Viaţa de student începe să prindă contur!

Nu te speria dacă la un moment dat îţi vei da seama că habar nu ai unde te situezi în spaţiu, există instrumente utile care să te ajute cu acest aspect. Există multe aplicaţii pentru smartphone-uri care te pot ajuta să te orientezi în primele săptămâni în Bucureşti. Există aplicaţie cu harta de la metrou, aplicaţii pentru transport în comun, aplicaţii pentru comenzi de taxi, şi oricând există colegii care cunosc oraşul şi care te vor îndruma cu cea mai mare plăcere.

 

  1. MERGI LA DINEUL DE DESCHIDERE AL FACULTĂŢII DE DREPT

Acest punct chiar nu ai voie să îl sari.

Orice an de facultate trebuie să înceapă cu o petrecere reuşită, mai ales anul I. Dineul este cea mai bună dovadă că studenţii de la Drept ştiu să se distreze. Eleganţă, muzică de calitate, bună dispoziţie. Ingredientele unei petreceri de succes pe care nu ai voie să o ratezi! Pe bună dreptate, Dineul este cea mai elegantă petrecere a anului, dar şi petrecerea la care te poţi distra cel mai bine.

 

  1. ÎNCEARCĂ MÂNCAREA DE LA CANTINĂ

Cantina din curtea Facultăţii de Drept este recunoscută drept una dintre cele mai bune cantine din Bucureşti, atât datorită mâncării foarte bune, cât şi datorită preţurilor accesibile. În plus, cantina e un spaţiu perfect de socializare înainte/după cursuri sau în pauze. Cu toate că este un pic cam aglomerat la orele de vârf, aşteptarea cu siguranţă va merita.

 

  1. FĂ-ŢI ABONAMENT LA BIBLIOTECĂ

Chit că în anul I poate că nu vei avea atât de multă nevoie să te documentezi în cărţi de la bibliotecă, ar fi bine să-ți faci abonament încă din primele zile de facultate. Nu contează dacă te abonezi la biblioteca din facultate sau la altă bibliotecă, important e să ai un asemenea permis în posesie. Din experiența personală, poate părea un lucru mai puţin important în primele zile de facultate, dar e util pentru viitor. Plus că poate mai târziu nu vei avea aşa mare chef să îndeplinești formalitățile necesare.

 

 

  1. GHIDUL BOBOCULUI

În prima zi de facultate fii cu ochii-n patru după voluntarii ASD care îţi vor înmâna Ghidul Bobocului.

Redactat în scopul de a îţi fi de folos în primele săptămâni de facultate, Ghidul cuprinde mesajul domnului Decan al Facultăţii de Drept, mesajul Preşedintelui ASD şi mesajele partenerilor Asociaţiei, dar şi articole scrise de studenţi pentru a te familiariza cu materiile pe care le vei studia şi alte aspecte ce ţin de anul universitar (structură, credite, burse, Colegiu etc.). Este o lectură plăcută şi utilă la început de facultate, pe care îţi recomand cu căldură să o parcurgi.

 

  1. ACCESEAZĂ PERIODIC BLOGUL ASD

Pe lângă faptul că vei găsi aici informații relevante referitoare la evenimentele academice desfășurate de Asociație, te vei putea destinde citind articole ale colegilor tăi din anii mai mari (şi nu numai) referitoare la viaţa de student. Poate că pe viitor vei dori să scrii şi tu pe blog, iar noi vom face tot posibilul să îţi oferim această posibilitate.

 

  1. AI ÎNCREDERE ÎN TINE

Este posibil ca, după ce vei trece de prima săptămână de facultate, să fii debusolat.

Poate că ţi se va părea că așteptările sunt foarte mari şi într-un timp foarte scurt. Poate că, atunci când vei vedea cursurile, vei crede ca au prea multe pagini şi că nu vei reuși vreodată să le înveți la timp. Nu te descuraja! Ar fi greșit să nu treci prin aceste stări. Cu toții am trecut prin ele şi cu toții le-am depăşit. Fac parte din farmecul începutului de facultate. Să vezi la sfârşitul primului semestru când o să spui „Te-am trecut, IDR-ule!” ce bine te vei simţi.

Ia totul pe rând, gândeşte practic, fii organizat şi totul va fi bine. Şi nu uita că există timp pentru toate – atât pentru învăţat, cât şi pentru relaxare. Totul are legătură cu felul în care vei reuși să îți gestionezi timpul.

Mult succes!

Alex Moraru, grupa 206