TOXÍC, -Ă, toxici, -ce, adj., s. n. 1. Adj. Care are proprietatea de a intoxica, de a otrăvi; otrăvitor. 2. S. n. Otravă. – Din fr. toxique.
Așa arată definiția, pe scurt, a cuvântului toxic într-un limbaj cât se poate de plafonat: anostă, placidă, convențională, seacă. Pe alocuri lugubră, dacă te gândești la sensul metaforic.
În lumina secolului XXI, un secol al excesului, al dramatismului și al imbecilismului incurabil, al inovației și al modificărilor globale de mediu, adjectivul toxic capătă nuanțe dureroase, aproape traumatizante și lovește în spectrul psihologic al persoanei. Asemenea otrăvii, înnegurează mintea nefericitului și, deși efectul nu este același precum în cazul celei dintâi, el are, în esență, aceeași proprietate – este ireversibil.
Asemenea fiecărei perioade din istorie, există anumite curente care își fac ușor, ușor (cu emfază și tristețe punem accent pe ușor) loc în topul temelor de discutat la ora de dirigenție. Ele, bineînțeles, există dintotdeauna, dar odinioară se încadrau în sfera normalității sau a iritantelor subiecte tabu: toxicitate, bullying, abuz emoțional, abuz psihologic, educație sexuală, depresie, anxietate.
Desigur că primele patru vor fi tratate de unii drept exagerări sau vor fi considerate ca inexistente. De altfel, ele nu există în materialitatea lor. Ele se strecoară cu viclenie în mintea victimei și, de îndată ce prind rădăcini, sunt aproape imposibil de smuls.
În concepția societății, noțiunile de agresivitate și abuz sunt echivalente cu producerea unui rău de natură fizică, materială, urmărind ideea că mărimea vânătăii sau cantitatea dinților pierduți sugerează, în realitate, gravitatea faptei. Totodată, agresorii pot fi exclusiv străini ori prieteni înșelători, căci părinții, frații, surorile, TOATE rudele, până la gradul IV inclusiv sunt îmbibați în dragoste necondiționată, sinceritate, respect, loialitate și ceva fermecător.
Ar fi nedrept să afirm o idee cu titlu general valabil, însă pot vorbi din perspectiva unui beneficiar de proaspătă și tradițională educație românească. Mulți dintre noi, ,,generația aia tânără care o să ne distrugă țara’’, cred că am primit pura și netrebnica doză de: Eu te-am făcut, eu te omor. De aici și până la noțiunea de ,,toxicitate’’ mai sunt câțiva pași de parcurs, însă, de regulă, acesta este primul simptom. Pe măsură ce creștem, apare rețeta de: Eu știu ce este cel mai bine pentru tine și Nu poți să faci tot ce îți dorești în viață. Ce?! Ai cumva impresia că o să fii prea fericit?! Este aberant, cel puțin frustrant și dubios de dureros. Însămânțarea ideii că orice ar face sau spune, ei sunt părinții tăi și trebuie să-i respecți este la fel de vicioasă. A nu se înțelege că încurajez un răspuns cel puțin la fel de agresiv sau un comportament violent, dimpotrivă, cultura respectului reciproc și a validității opiniilor copilului este aproape inexistentă, căci tu ești mic, n-ai făcut școală cât am trăit eu, n-ai cum să le știi pe astea încă.
Tragicul relației nu apare imediat, el se instalează în timp. Ca în orice tip de relație, la început, totul se încadrează în limitele normalității. Desigur, noi nu discutăm în prezent despre abuz cronic, vicii ale părinților, dependențe etc, ci, mai degrabă, despre vidul necunoscut dintr-o practică defectuoasă. Părinții, ulterior, de regulă odată cu înscrierea în școală primară, se metamorfozează. Devin excesiv de critici și exigenți, profită de-a lor autoritate părintească pentru a dicta parcursul școlar și personal al copilului. De fapt, nu oferă siguranță și susținere, căci mereu va exista falsa impresie că nimic nu este suficient de satisfăcător. Apar adunările de grup, în familie, unde toxicul expune în forma odioasă a unei dezgustătoare ,,glume nevinovate’’ eșecul copilului, oricare ar fi natura lui. Umilința este, de fapt, cheia. Un om cu o solidă încredere de sine este aproape imposibil de manipulat.
Copilul leagă prietenii mai mult sau mai puțin strânse cu oameni extraordinari și fascinanți. Uneori, greșește. Prieteniile se dovedesc a fi un categoric dramatism. Tu, copil naiv și fără experiență, te încrezuseși deja în onestitatea și discreția ,,toxicului’’. Afli cu stupoare la o funestă partidă de șah că există un grup pe whatsapp, creat de confident, unde se pun la îndoială abilitățile tale de comunicare și devotamentul. Fiecare participant la discuție fie te condamnă, fie te aplaudă, cu acea turbare sinistră în ochi, gata să pronunțe un diagnostic pentru ține, prostul. Simți o durere viscerală, mistuitoare când, la prima discuție în contradictoriu, ,,toxicul’’ îți scuipă în față: De asta nu mai ai niciun prieten și te-au abandonat toți. Și-au dat seama ce fel de persoană ești, de fapt.
Părintele toxic/părinții toxici creează o relație de dependență între ei și copii. Pun propriile dorințe pe primul plan, îi îndeamnă să îmbrățișeze nestingheriți sentimentul de vinovăție și îi determină să creadă că merită modul în care sunt tratați. Adeseori, ,,toxicul’’ își proiectează eșecurile, visurile, speranțele, frustrările în copil și alege să le (re)trăiască cu și prin el. Totul are un preț. Undeva, mai târziu, ,,toxicul’’ se va arăta și va evidenția sacrificiile și sprijinul financiar pe care dezinteresat ți le-a oferit, în opoziție cu lipsa ta de recunoștință și ignoranța de care dai dovadă. Doar s-a investit atât în tine, iar tu, ingratule, nu ai fost în stare să oferi nimic la schimb. ,,Toxicul’’ nu are limite și reneagă vasta filosofie a dreptului la viață intimă privată. Ba mai mult, fără să-ți dai seama te va fi înăbușit cu înțeleptele lui sfaturi și-ți va fi transformat căminul în acel pustiu de care încercai să fugi cu disperare.
Prin urmare, tu, copilule, intri în relații distructive cu persoane indisponibile emoțional. Refuzi să simți, să-ți doreșți, să visezi, eșți nehotărât, slab, temător. Consideri că nu există momente frumoase, ci doar momente dezastruoase care îmbracă mantia binelui pentru a mai îndulci pe alocuri această existență înfricoșătoare. Anxietate, insomnie, depresii longevive și interminabile, dependențe, eșecuri constante. Dar nici măcar acum nu te simți liber, acum când ajungi să conștientizezi sursa acestor maladii. Căci, în mintea ta, auzi un murmur care îți șoptește: Ți se trage de la prea mult bine!. Și tot de la prea mult bine poate, doar poate, te vei imuniza incontestabil și nu vei mai simți niciodată.
Ilie Ioana, anul III, departamentul Resurse Umane